18.8.2022
De fiecare dată când mă aflu în fața unui buchet de flori, am senzația că sunt martora unui miracol. Îmi place să admir modul în care lumina se strecoară printre petalele gingașe, cum înfloresc florile, mirosul acestora...
9.8.2022
Dovleceii cu gust adaptabil au capacitatea de a prelua gustul ananasului, iar combinația rezultată va fi un amestec foarte bun pentru prăjituri, tartine dulci și chiar pentru a da gust garniturii pentru carne.
3.8.2022
Atunci când intră într-o cameră, indiferent de statură, chiar dacă nu se străduiește să atragă atenția asupra sa, o va atrage imediat. Vă întrebați cum de e posibil? Tocmai ați întâlnit un Leu sau o Leoaică. Toată lumea îi va observa în decurs de doar câteva momente.
27.7.2022
Aceasta este o întrebare cu un răspuns destul de greu. Depinde cât de mult gătiți, atât pe plită, cât și la cuptor și mai ales cât de mare este familia pentru care gătiți. În orice caz, aranjamentul bucătăriei devine tot mai practic în timp.
27.7.2022
Dulceața se prepară prin fierberea parțială a fructelor spălate și fără sâmburi, care sunt deja atât de coapte, încât trebuie consumate rapid. Dar păstrează perfect toate gusturile și mirosurile acestora.
20.7.2022
Săptămâna se apropie de sfârșit, așa că încep să mă gândesc la posibile activități duminicale. Poate că vă prinde bine și vouă această idee jucăușă de împăturire a șervețelelor.
13.7.2022
Racii sunt suflete sensibile. Sunt emotivi și romantici, iubesc lumina argintie a lunii, care, de obicei, le dictează și stările.
4.7.2022
Minunata vară se întinde înaintea noastră în toată sprendoarea și am început deja să ne bucurăm de duceața fructelor pe care aceasta ni le pune la dispoziție. Deja avem parte de căpșuni, cireșe, caise, cărora nu le putem rezista și pe care le conservăm cu plăcere.










