Ciorbă rapidă de fasole

Culori pentru o casă primitoare: maro
22.10.2021
Întreținerea materialelor pufoase
26.10.2021

Ce poate fi mai bun în aceste zile reci de toamnă decât o ciorbiță groasă și gustoasă? Una care ne satură la fel ca un fel principal.

Obțineți o ciorbiță în doi timpi și trei mișcări cu condiția să vă pregătiți în avans o supă din carne afumată și legume, care să vă servească drept bază. Bineînțeles că aceasta durează ceva timp – eu fierb supa cam 1,5 ore la foc mic, dar puteți apela și la varianta rapidă a oalei sub presiune. Îmi place ca această ciorbiță să fie ușor picantă – de aceasta se va ocupa un praf de chilli, iar boabele de fasole la conservă și roșiile cubulețe vă scapă de foarte multă treabă. Nu refuz niciodată ajutorul roșiilor tocate la conservă, mai ales când sunt de calitate. Italienii conservă doar fructele coapte și dulci, care garantează cel mai bun gust.

Am ales să servesc această ciorbiță colorată în serviciul de masă din sticlă opal DIWALI, pe care îl puteți găsi în oferta noastră de seturi de farfurii. Este de o calitate foarte bună și poate fi spălat fără probleme în mașina de spălat și folosit în cuptorul cu microunde. Este vorba despre sticlă rezistentă, care este rezistentă la spargere și zgârieturi, fiind în același timp mai ușoară decât porțelanul, și ușor de manipulat.

Serviciile de masă din sticlă opal sunt disponibile în e-shopul nostru. Puteți vedea câteva exemple și în galeria de sub articol.

Pregătire: 35 de minute * Cantitate: 4 porții

  • 400 g ceafă afumată
  • 3 linguri de unt
  • 2 căței mari de usturoi tăiați în feliuțe
  • 2 linguri boia dulce
  • ¼ linguriță chilli măcinat sau o bucățică de ardei iute tocat
  • 3 linguri făină
  • 2 conserve fasole albă în sos de roșii (am folosit de la Heinz)
  • 200 g roșii tocate (o jumătate de conservă)
  • frunzulițe proaspete de busuioc, spanac sau altele pentru decor
  1. Pregătiți-vă baza – spălați carnea, puneți-o în apă, adăugați sare și piper după gust și fierbeți-o cu 2 frunze de dafin, 3 boabe de ienibahar, 1 morcov, 1 ceapă, o bucată de țelină și 2 rădăcini de pătrunjel pentru aprox. 1,5 ore – puteți fierbe supa și în oala sub presiune. Strecurați supa și păstrați-o în frigider.
  2. A doua zi topiți untul într-o oală, adăugați feliuțele de usturoi, lăsați-l să-și dezvolte gustul și mirosul, adăugați boiaua dulce și ardeiul iute tocat și sotați scurt. Atenție să nu le ardeți, pentru că ardeiul va căpăta un gust amar.
  3. Apoi adăugați 3 linguri pline de făină și amestecați repede – veți obține un rântaș deschis la culoare. Adăugați supa din carne și legume, amestecați bine totul și lăsați să dea câteva clocote.
  4. Turnați conținutul celor două conserve cu fasole în baza ce clocotește, potriviți de sare și piper, apoi amestecați în ciorbă și roșiile tocate. Tăiați carnea în felii sau în bucăți mai mari, încălziți-o și adăugați-o în ciorbă direct în farfurii, împreună cu frunzele proaspete alese. Serviți cu baghetă proaspătă.

Baza ciorbei este o supă concentrată. Spălați foarte bine carnea, apoi puneți-o la fiert împreună cu legumele, așa cum procedați de obicei. Puteți adăuga mazăre sau alte legume de sezon. În rețetă nu specific câtă supă pun în ciorbă. Unora le place mai groasă, altora mai lichidă – depinde de preferințele fiecărei persoane. Eu fac ciorba mai groasă, așa că îmi mai rămâne supă. Înainte să servesc ciorba, obișnuiesc să încălzesc carnea în supa rămasă și să o adaug deasupra ciorbei, împreună cu frunzulițe proaspete...

... ciorbița ar trebui să miroasă a afumătură și roșii, iar la final completați-o cu plantele aromatice preferate. De fiecare dată poate avea un gust diferit. Gustul ciorbei va fi influențat foarte mult de boabele de fasole. Eu folosesc conserve Heinz Baked Beans, unul dintre cele mai cunoscute tipuri de fasole cu sos de roșii. Au exact gustul acela pe care mă aștept să îl aibă această ciorbă. Fasolea conține proteine, zaharide, fibre, dar mai ales nu conține colesterol, așa că vă puteți bucura de ea în voie. Dacă încercați conserve ca ale mele, poate că vă întrebați de ce fasolea are denumirea de baked – fasole coaptă? Este, de fapt, fiartă, dar denumirea se referă la o reminiscență a amerindienilor, care coceau fasolea în grăsime, fapt ce s-a păstrat în denumirea acestui fel de mâncare în America.

Farfuriile ies perfect în evidență pe o masă așezată într-un stil informal sau chiar rustic. Alăturarea unor stiluri complet diferite creează o imagine frumoasă. O zi frumoasă de toamnă poate arăta și în acest fel...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *