Tot ce trebuie să știți despre ouă

Limonadă de casă din ceaiuri de fructe
1.7.2021
Madlene franțuzești cu lavandă
7.7.2021

Ouăle reprezintă o comoară culinară, deoarece au o importanță majoră în alimentația noastră și, în plus, o mulțime de rețete nu ar fi la fel fără ele!

 

Ouăle au fost blamate pentru mult timp din cauza conținutului de colesterol, însă, în realitate, sunt o sursă valoroasă de proteine pe care corpul nostru le valorifică integral. Încetul cu încetul, chiar și cele mai rezervate persoane vor ajunge să recunoască importanța acestora. 

Este însă important să învățăm și cum să folosim adecvat ouăle. Cu cât sunt mai proaspete în momentul gătirii și consumării, cu atât mai bine. Se merită să ne documentăm puțin în privința regulilor care se cer respectate. Dacă v-am trezit interesul, vă invităm să citiți mai multe în cele ce urmează...

Oua 2

Ouăle se încadrează în categoria alimentelor sănătoase

deoarece sunt cea mai bună sursă de proteine

Ce anume conține un ou?

Nimic nu indică în mod concret că nu ar trebui să consumăm ouă. Dimpotrivă, nutriționiștii sunt de acord că acestea își au un loc binemeritat într-un meniu echilibrat și că au un aport important pentru menținerea sănătății. Atât timp cât nu suferiți de probleme de sănătate, consumul a două ouă pe zi se încadrează în limitele normale. Cele mai importante substanțe pe care le conțin ouăle sunt:

  • proteinele– acestea sunt conținute atât în gălbenuș, cât și în albuș într-o mare măsură, astfel încât ouăle practic nu au concurență printre alimentele disponibile în mod normal în ce privește conținutul de proteine
  • grăsimile – conținute doar în gălbenuș
  • vitaminele C, D, E -  în special vitamina D este recomandată în această perioadă în lupta contra infecției cu Covid, deoarece activează producția anticorpilor responsabili de protecția noastră contra virusurilor și bacteriilor; gălbenușul conține vitamina D, așa că includerea ouălor în meniu este recomandată și din acest motiv
  • substanțele minerale– printre care se numără calciul, fosforul (împreună, acestea susțin sănătatea oaselor), potasiul, fierul și zincul, care, de asemenea, susțin imunitatea
  • colina– care ne protejează sistemul nervos prin contribuția la menținerea integrității structurale a stratului de grăsimi ce înconjoară celulele nervoase
  • luteina – antioxidant ce contribuie la reînnoirea retinei și la prevenirea degenerării vederii

BUFNIȚĂ – FORMĂ PENTRU OUĂ OCHIURI, silicon, 15 × 15,5 cm

Oua 3

Ouăle în bucătărie

sau evaluarea prospețimii, depozitarea și gătirea

Valabilitatea ouălor

Ouăle sunt perisabile, la fel ca majoritatea alimentelor. Ouăle sunt considerate proaspete dacă nu au trecut mai mult de 9 zile de când au fost depuse de găini. După scurgerea acestei perioade, este bine să consumăm ouăle numai după procesarea termică. Este important să luați în considerare și faptul că ouăle nu ar trebui consumate crude. Valabilitatea totală a ouălor este de 28 de zile. Atunci când cumpărați ouă, verificați întotdeauna data expirării. Dacă scădeți 28 de zile de la acea dată, obțineți data depunerii de găini.

Cum să recunoaștem ouăle proaspete

Dacă uitați de cât timp aveți ouăle în frigider, recurgeți la un truc folosit și de bunicile noastre – umpleți un pahar cu apă rece și dați drumul încet oului în el cu partea mai lată în jos. Dacă se lasă repede pe fundul paharului, oul este proaspăt. Dacă va coborî încet, este la mijlocul perioadei de valabilitate. Dacă oul nu se scufundă și rămâne la suprafața apei, înseamnă că are cel puțin 3 săptămâni. Punga de aer care s-a format în ou este practic cea care ne indică vechimea oului. Ouăle proaspete conțin foarte puțin aer.

Depozitarea ouălor

  • Nu spălați și nu ștergeți ouăle, chiar dacă ați auzit zvonuri de transmitere a bacteriei salmonella prin coajă. Riscul de îmbolnăvire din cauza ouălor este minim, comparativ cu îmbolnăvirea cauzată de afumături, carnea la grătar sau de gustările vechi care pot fi găsite în magazine. În prezent, toate crescătoriile de păsări sunt controlate strict, așadar nu avem de ce să ne temem.
  • Pe cât posibil, nu expuneți ouăle la variații mari de temperatură. Temperatura recomandată pentru păstrarea ouălor este de 5-8 °C.
  • Ambalajele de carton folosite pentru vânzarea ouălor nu sunt potrivite pentru depozitarea acestora, deoarece pot fi contaminate ușor cu alte microorganisme, care pot ataca alte alimente din frigider. În mod ideal, folosiți o cutie specială de depozitare cu capac, în care să păstrați ouăle cu vârful în jos.
  • Poate că aveți în frigider și un suport special pentru ouă. De cele mai multe ori, acesta este plasat pe ușa frigiderului, însă acest loc este expus creșterii temperaturii din cauza deschiderii ușii, așadar nu este potrivit pentru depozitarea ouălor.
  • Ouăle depozitate liber pot absorbi mirosul altor alimente, care poate pătrunde prin structura poroasă a cojii.
Oua 4

Câteva sfaturi pentru prepararea ouălor

pentru aluaturi pufoase și gătit

Putem folosi ouăle într-o sută de moduri – le prăjim, le fierbem, le coacem împreună cu alte alimente, le batem pentru a obține din ele creme și maioneză și să nu uităm de albușele bine bătute care fac aluatul mai pufos sau ne dau minunatele bezele. Ouăle dau o culoare galbenă pâinii și arată excelent în salate, tăiate în feliuțe. Ouăle de prepeliță au un farmec aparte, fiind miniaturale și decorează frumos orice farfurie cu aperitive. Dacă nu am avea ouă, nu am avea șnițele vieneze, pișcoturi sau ouă colorate de Paște. 

Fierberea ouălor

Dacă puneți ouă reci din frigider direct în apa fierbinte, se pot crăpa. Puteți ori să le lăsați să ajungă la temperatura camerei, ori să le introduceți în apa rece și să le încălziți treptat. 

  • Dacă aveți ouă mai vechi, fierbeți-le la minim 70 °C timp de 10 minute sau la 75 °C timp de 5 minute.
  • Ouă proaspete fierte tari– introduceți-le în apă fierbinte, aduceți apa la punctul de fierbere și cronometrați 7-8 minute. Ouăle de prepeliță trebuie fierte timp de 1 minut.
  • Ouă proaspete fierte moi introduceți-le în apă fierbinte, aduceți la punctul de fierbere și cronometrați 3 minute. Fierbeți ouăle de prepeliță pentru 30 de secunde.

Ouă care se curăță mai ușor

Fierbeți ouăle, crăpați ușor coaja într-o parte și apoi scufundați-le în apă foarte rece.

Ouă în tigaie

Prăjiți ouăle în unt topit – este ideal, deoarece untul suportă încălzirea la temperaturi înalte fără să de ardă. Dacă doriți să faceți o omletă, încălziți untul, spargeți ouăle într-un castron, adăugați sare și piper și bateți-le până când albușele și gălbenușele se omogenizează complet.

Pentru albușe bătute

aveți nevoie doar de albușe. Dacă albușul se separă ușor de gălbenuș și se scurge ca apa, înseamnă că oul nu este proaspăt. Dacă scăpați puțin gălbenuș în albușe, îndepărtați-l cu ajutorul unei linguri - nu folosiți niciodată coaja oului pentru aceasta. Albușele se bat perfect cu un mixer electric manual sau cu un mixer vertical, pe care îl puteți achiziționa cu toate accesoriile. Adăugați un praf de sare albușelor și bateți până când albușele fac vârfuri tari la îndepărtarea telului. Apoi albușele sunt pregătite pentru a fi încorporate în aluat. Întoarceți ușor cu telul în partea de mijloc a aluatului în sus, cu mișcări circulare. Apoi întoarceți castronul cu 45° și repetați procesul, până când aluatul se amestecă perfect. Lucrați încet și cu atenție. Dacă vă grăbiți sau bateți aluatul, acesta se va lăsa.

REȚETĂ DE BRIOȘE – idee de gustare dulce pentru o după-amiază leneșă de duminică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *