Tricotajele pe care au apărut zone scămoşate nu mai arată bine. Din fericire, există un ajutor de nădejde sub forma unui mic aparat care vă va scăpa repede de acestea.
Nu trebuie să fie vorba chiar de un pulover foarte vechi. Lateralul unui pulover se poate scămoşa foarte repede, de exemplu de la o poşetă cu o suprafaţă mai aspră, care se va freca de suprafaţa tricotajului. Acest efect nedorit dă impresia de lucru prea uzat pe care o percepem cu toţii în mod negativ. Îmbrăcămintea arată uzată şi avem senzația că am purtat-o un timp îndelungat.
Cu toţii avem astfel de pulovere în dulap. Şi nu doar pulovere. Şi pantalonii, rochiile - orice altă piesă poate avea această problemă. Cele mai vulnerabile sunt textilele cu fibre acrilice în compoziţie şi alte materiale obţinute din combinaţii de fibre. Cu timpul, veţi învăţa să le recunoaşteţi în magazine, însă pe unele le veți alege din nou pentru că vă vor ademeni printr-o croială sau culoare atractivă, care vi se va potrivi perfect în garderobă la acel moment. Vom lupta mereu cu scamele deoarece amestecul fibrelor de poliester îmbunătăţeşte aspectul îmbrăcăminţii din materiale naturale, lucru care ne place. De exemplu, acestea reduc nevoia materialului de a fi călcat şi menţin culoarea în timp.
Nu rămâne decât să ne îngrijim la nesfârşit de îmbrăcăminte. Dintre toate metodele, s-a distanţat clar aparatul de îndepărtat scamele, specializat în zonele scămoşate ale textilelor.
CUM SĂ PREVENIM SCĂMOŞAREA? La o parte din întrebări ne răspund chiar producătorii – aceştia folosesc tratamente care întăresc suprafaţa textilelor, produse de apretare cu silicon ş.a. Putem învăţa de la aceştia şi pentru garderoba de acasă: • spălaţi puloverele pe dos, pentru a feri feţele de frecarea de tamburul maşinii de spălat (bineînţeles, spălarea de mână este preferabilă) • utilizaţi detergent pentru rufe sensibile, care conţine de obicei substanţe emoliente • nu frecaţi suprafaţa hainei, dacă aveţi nevoie să îndepărtaţi o pată, mai bine o înmuiaţi • spălaţi rufele la temperaturi joase (30-40 °C), pentru ca trecerea la clătirea cu apă rece să nu dăuneze textilelor • stoarceţi rufele la minim, uscaţi puloverele întinse pe o suprafaţă plană.