Cunoașteți deja negresele roșii? Acestea promit un gust ciocolătos, o consistență ușor umedă și o porție de sănătate, toate împachetate în stilul nostru, într-o tavă emailată de un albastru frumos.
Sfecla roșie este evitată de unii și preamărită de alții. Dacă vă încadrați în prima categorie, atunci am o sugestie care să-i acopere gustul tipic dat de betaină, un acid folosit în farmacologie. Această plantă bazică ajută mult în afecțiuni ca reumatismul și unele boli vasculare. În bucătărie, sfecla are multe utilizări, însoțește carnea și leguminoasele ca garnitură și e binevenită conservată, în zeamă dulce-acrișoară cu hrean ras, dar și sub formă de borș.
Dar să ne întoarcem la bunătățile dulci. Îmi place să discut despre specialitățile scoțiene cu o nepoată care locuiește în Scoția. Și aceasta s-a mirat că nu am folosit sfeclă în aluatul de negresă, pentru că știe că îmi place să adaug în ea ingrediente mai puțin obișnuite, cum ar fi dovleac, morcovi sau dovlecei. Însă beetroot brownies merită încercate. Eu am numit-o într-un mod destul de tradițional – prăjitură, mai ales pentru că am copt-o într-o tavă emailată albastră, foarte frumoasă. Poate că și strămoșii noștri coceau astfel de bunătăți atunci când nu aveau zahăr la dispoziție. Mai țin să menționez că smalțul alb al tăvii nu a avut de suferit când am copt această prăjitură. M-am temut puțin de zeama de sfeclă care poate colora tot, dar de data aceasta nu am avut probleme. Prăjitura este rapidă, simplă și, din punctul meu de vedere, extrem de delicioasă. Sfecla nu se simte deloc în ea.
Dacă vă îndrăgostiți de modelul tăvii smălțuite, aruncați o privire și în magazin, unde veți găsi și castronul de aluat, bidonul smălțuit pentru lapte și crăticioara cu același model. Eu am și bidonul de lapte și pot să vă spun că arată minunat cu flori de primăvară...
Preparare: 45 de minute + coacere * Cantitate: o tavă de dimensiunile 28 × 18 cm / o tavă mică
Aluat
Glazură și decor
Finisare – Turnați ciocolată topită pe abur amestecată cu smântână peste prăjitura răcită. Decorați suprafața cu zmeură și biluțe de ciocolată.
Eu folosesc sfeclă fiartă cumpărată, gata pregătită de folosire. Este extrem de practică, pentru că scurtează maxim timpul de preparare. Îmi iau mănușile și o tai în bucăți, apoi nu mai trebuie să o ating, așa că nu umplu toată bucătăria de zeamă :o) Adaug și cardamom măcinat în aluat – îmi este unul dintre cei mai buni prieteni din bucătărie.
CARDAMOM – pe lângă șofran și vanilie, acesta este una dintre cele mai scumpe mirodenii din lume. Timp de sute de ani, a fost folosit ca leac pentru durerile de stomac, iar datorită mirosului, se folosea și în producția parfumurilor. Micile păstăi se folosesc în cofetărie, patiserie și în cele mai variate mixuri de condimente pentru mâncare. Se adaugă și în whiskey și alte băuturi distilate. Eu îl adaug în mod regulat în cafea și în ceai.
Această fază este încântătoare – amestecați piure-ul de sfeclă cu o porție sănătoasă de gem de zmeură și ciocolată topită. Din acest moment, sfecla reprezintă baza aluatului, dar va împrumuta gustul și mirosul dulce al ciocolatei. Următoarea porție vine odată cu cacaoa și, la final, stratul de ciocolată de deasupra prăjiturii. Deja nu mai am răbdare...
Feliile ciocolătoase din prăjitura cu sfeclă în compoziție sunt ceva obișnuit în partea vestică a continentului nostru. Câteodată se adaugă în aluat și chilli sau scorțișoară ori prăjitura este concepută special pentru vegani. Nimic nu vă oprește să experimentați, dar vă garantez că vă veți îndrăgosti de această prăjitură, la fel ca și mine și întreaga mea familie. Așa arată două felii tăiate din marginea tăvii. Aluatul din interior este pufos și zemos. Nu vă temeți de sfeclă, nu îi veți simți gustul; însă va da fiecărei felii acea culoare minunată, amplificată de un tip de cacao de bună calitate. Vă doresc poftă bună!