Frigărui de pui

Peshtemal – prosoape orientale cu tradiţie
14.8.2019
Cearceafurile completează atmosfera
22.8.2019

Rețetele bune nu sunt niciodată în plus. Mai ales când rezultatul este unul super bun. Și ce urmează este cu siguranță!

Când creez câte o rețetă și vreau s-o împărtășesc, prietena mea, Dana, îmi spune, cu degetul ridicat: „Important este să fie rapidă, altfel nu mi-o scrie!“ Noțiunea de „rapid“ este discutabilă, însă atunci când vreți să gătiți ceva interesant, o jumătate de oră pentru pregătire este minimul de timp pe care îl putem acorda. Am ales un fel format dintr-o jumătate salată şi o jumătate carne de pui, deci o combinație care nu vă va sătura în exces. 

003

PUI PICANT LA FRIGARE

Pregătire: 30 minute + timp pentru macerare și coacere * Obțineți: 11-12 buc pui

• 1 kg piept de pui

• 200 g șuncă mai slabă, feliată subțire

• țepușe ascuțite înmuiate în apă

Pentru marinadă

• 100 ml vin roșu sec

• 100 ml sos de soia, adaos tradițional japonez pentru carne

• 100 ml miere (nu trișați)

• 2 lingurițe piper negru măcinat mărunt, (lingurițe fără vârf, din nou, nu trișați)

• o rămurică de rozmarin proaspăt

Pentru salată

• baza salatei o constituie o jumătate de salată iceberg, completată cu roșii, ardei verde și roșu și ceapă verde tăiate grosier; peste acestea picurați o cantitate generoasă de ulei de măsline extravirgin (eu am folosit Monini) și zeamă de lămâie.

 

1. Amestecați într-un castron vinul cu sosul de soia și cu mierea, apoi adăugați piperul și acele de pe crenguța de rozmarin.

2. Bateți ușor pieptul de pui și tăiați-l în felii de 3 cm grosime. Străduiţi-vă să le faceţi cât mai lungi, dar veţi reuşi să le folosiţi şi pe cele mai scurte. Puneţi fiecare felie pe câte o ţepuşă, de sus în jos (vezi poza următoare), apoi pliaţi faldurile de carne, pentru a forma mici valuri. Dacă aveţi ţepuşe mai scurte, folosiţi câte două, una în continuarea celeilalte. Formaţi ţepuşe lungi de câte 15 cm.

3. Aşezaţi-le într-o tavă, turnaţi marinada şi acoperiţi cu folie de aluminiu. Lăsaţi la rece minim o oră, întorcând ţepuşele o dată pe cealaltă parte.

4. Apoi scoateţi ţepuşele pe o farfurie şi scurgeţi marinada. Ungeţi bine tava cu unt. Porniţi cuptorul şi lăsaţi-l să se încingă la 175°C.

5. Înfăşuraţi fiecare ţepuşă cu feliile de şuncă şi aşezaţi-le înapoi în tavă. Adăugaţi marinada şi introduceţi tava în cuptor pe grilajul inferior pentru circa 45 minute. În timpul coacerii, turnaţi din marinada cu rozmarin cu lingura peste carne. 

Scoateţi frigăruile bine rumenite din cuptor şi păstraţi-le la cald. Turnaţi sosul rămas într-un castronel şi serviţi-l la carnea preparată. Ca garnitură se va potrivi o salată de legume, felii coapte de tortilla şi vinul pe care l-aţi folosit pentru marinadă. 

 

Eu obişnuiesc să pun feliile de carne pe ţepuşele umezite dinainte în apă, deoarece carnea va fi astfel mai uşor de scos de pe ţepuşe după coacere. Bineînţeles că puteţi folosi şi ţepuşe metalice. Dacă am o felie mai scurtă de carne, continui cu alta, pentru a forma o frigăruie cât de cât de aceeaşi lungime cu celelalte. Puteţi pune pe frigărui şi carnea gata marinată, dar eu prefer modul acesta de lucru, este mai curat.

Nu mai trebuie să adăugaţi alte gusturi frigăruilor marinate. În afară de untul cu care veţi unge tava, nu mai trebuie să folosiţi grăsimi, şunca va fi suficientă. Şi în niciun caz nu mai adăugaţi sare. Eu nu am folosit unul dintre cele mai sărate sosuri de soia, iar carnea a fost suficient de sărată. Nu vă fie teamă de miere şi de cantitatea de piper măcinat. Se vor reduce la minim, iar carnea nu va fi piperată, mai degrabă veţi simţi un uşor gust dulce-picant. Va trebui să scurtaţi ţepuşele înainte de introducerea în cuptor, pentru a nu depăşi marginea tăvii, iar carnea să fie scufundată în marinadă. 

Nu mai am nimic de adăugat, decât că într-o veselă frumoasă, totul va fi mai gustos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *