Momentan prisosesc prin casă, chiar dacă în curând va începe sezonul conservelor. Dacă aveţi obiceiul să veniţi acasă de fiecare data cu o floare sau o crenguţă înflorită, sigur veţi considera folositor acest pont de vază din borcane obişnuite.
Este o idee care vă permite să vă jucaţi cum doriţi. Aranjaţi câteva borcane frumoase în cerc sau pătrat, după cum vă place mai mult. Aşezaţi-le pe o tavă sau pe o placă de lemn, astfel veţi putea manipula mai bine întregul aranjament. Puteţi adăuga sau scoate borcane după nevoie. Într-un aranjament mai mare puteţi încorpora şi borcane goale, pentru a crea sufient spaţiu pentru toate plantele. Borcanele goale pot fi umplute cu pietricele sau alte materiale care conferă stil micii grădini. Momentan am pe masă o vază maxi din 4 x 4 borcane; şi acestea ocupă deja o suprafaţă mare. Legaţi aranjamentul cu o fundă, ca să fie delimitat clar de restul spaţiului.
MATERIALE NECESARE
Pregătiţi-vă doar câteva borcane curate fără capace, care pot fi aranjate într-o formă care vă place. Pentru un aranjament mic aveţi nevoie de următoarele:
Puteţi compune aranjamentul din orice fel de borcane, însă totul arată mai bine dacă acestea au o înălţime asemănătoare. Întregul arată mai compact, iar panglica le adună mai bine, fixându-se mai uşor pe gâtul borcanelor. Acum mai trebuie doar să umpleţi borcanele cu apă şi să le aranjaţi după cum vă place.
PANGLICA ESTE IMPORTANTĂ
Este vorba de acel detaliu care dă forma compoziţiei din borcane. Dintr-o dată aţi obţinut o vază care susţine şi micile plante. Aduceţi plante de orice fel şi de fiecare dată veţi obţine un nou efect: ton în ton – o combinaţie elegantă – sau flori sălbatice, care vor crea o atmosferă veselă şi pestriţă. Este suficient să aibă înălţimea de 10-15 cm. Unele plante nu se suportă între ele, aşadar potriviţi-le luând în considerare şi acest lucru.
DIN GRĂDINĂ
Nu vă va veni să credeţi, dar am în vază floricele nu mai mari decât pumnul. Le-am împărţit în borcane şi am obţinut această suprafaţă de-a dreptul superbă.
Bucuraţi-vă de primăvara înmiresmată!