Medicament din morcovi contra tusei productive

Vază de iarnă dintr-un pahar
14.1.2020
Sirop din țânțărică împotriva răcelii
22.1.2020

În afară de faptul că morcovul este cea mai importantă sursă de beta caroten, care este foarte benefic pentru văz, această legumă atât de modestă are capacitatea de a ajuta bronhiile în timpul răcelilor şi a gripei.

Morcovul poate fi folosit practic la orice. Este excelent consumat proaspăt, la ronţăit, poate fi folosit ras în pâine sau în aluaturi pentru torturi, iar dacă îl folosiţi călit, împreună cu alte legume, poate constitui baza pentru cele mai gustoase sosuri. Sunt foarte puţine ţări în lume care să nu-l folosească în mâncare pe toată perioada anului. 

În perioada aceasta, cu gripe şi răceli dese, nu pot decât să îmi amintesc de medicamentul din morcovi a cărui reţetă este transmisă din generaţie în generaţie în multe familii. Este vorba despre un remediu potrivit pentru momentele când vă chinuie tusea. Dacă eliminaţi ghimbirul din reţetă, îl puteţi administra şi copiilor mici. Medicamentul este îndulcit cu miere, iar consistenţa lui vă va aminti de gustările copiilor, aşadar cu siguranţă le va plăcea şi lor. Am îmbogăţit reţeta de bază şi cu ghimbir pentru adulţi, mai ales pentru că gustul mi se pare mai interesant astfel. De asemenea, adaug şi o picătură de ulei, deoarece corpul nostru asimilează mai bine beta carotenul dacă morcovul este tratat termic cu puţină grăsime.

În orice caz, vă doresc să nu aveţi parte de răceli, însă dacă totuşi vor apărea şi în această iarnă, vă doresc însănătoşire grabnică! Vă mai pot fi de folos şi siropul de ghimbir făcut în casă sau siropul de ţânţărică. 

Mrkvová-medicína-na-mokrý-kašeľ-2

MEDICAMENT DIN MORCOVI PENTRU TUSE

Preparare: 1 oră * Obţineţi: puţin peste 0,5 l medicament

500 g morcovi curăţaţi de coajă

5 cm ghimbir

2 linguriţe ulei de calitate

4 linguri mari de miere

apă

1. Tăiaţi în bucăţi morcovii curăţaţi, iar ghimbirul în feliuţe. Picuraţi ulei peste amestec şi adăugaţi apă cât să acopere morcovii. Fierbeţi la foc mic până când morcovii se înmoaie.

2. Strecuraţi legumele, păstrând zeama din care vă va rămâne cam 0,5 l şi lăsaţi-o la răcit.

3. Scoateţi feliuţele de ghimbir, puneţi morcovii în blender şi mixaţi cu câteva linguri de zeamă până obţineţi un piure moale.

4. Adăugaţi mierea în zeama răcită la aprox. 36 °C (nu vă va fi greu să estimaţi temperatura) şi amestecaţi bine. La final, amestecaţi piureul de morcov şi turnaţi imediat în borcane spălate şi sterilizate în avans. Închideţi-le bine şi păstraţi-le la frigider.

NOTĂ:Este bine să împărţiţi medicamentul în mai multe borcane mai mici, pentru ca de fiecare dată când deschideţi un borcan, să îl consumaţi pe tot.

Administraţi câte o lingură de 3 ori pe zi. În decurs de o săptămână, tusea se va ameliora. Ar trebui să folosiţi un borcan de medicament în acest interval.

 

Dacă aveţi morcovi tineri, îi puteţi curăţa cu o periuţă. Cele mai multe substanţe nutritive se gasesc chiar sub coajă. Tulpina verde reţine substanţele nutritive din rădăcină, aşadar, dacă nu folosiţi toţi morcovii, tăiaţi-le cozile şi păstraţi-i în punguţe în compartimentul pentru legume din frigider. Ghimbirul pe care îl adaug în medicament trebuie scos după fierbere, altfel ar da medicamentului un gust iute. Iar dacă vă doare gâtul, acest lucru ar fi neplăcut.

După fierbere, vă va rămâne cam o jumătate de litru de zeamă. Puteţi face medicamentul mai lichid dacă fierbeţi morcovii în mai multă apă. Însă acest lucru nu mi se pare practic, deoarece în consistenţă mai groasă folosiţi într-o săptămână conţinutul unui borcănel, asigurându-vă în acelaşi timp că administraţi şi o doză suficientă de substanţe benefice corpului. Mierea este suficientă, dar dacă vă place gustul mai dulce, puteţi pune mai multă, aceasta vă face bine când sunteţi bolnavi.

SFATURI BUNE

Dacă vreo reţetă pe care o prepar necesită o lingură de miere, mai întâi ung lingura cu ulei, apoi o introduc în miere. Astfel, mierea alunecă imediat din lingură, care rămâne curată, iar atunci când este foarte importantă cantitatea (de exemplu, la marinade), ştiu că nu am pus mai multă. Încercaţi şi Dvs!

Consumăm morcovi deoarece conţin vitamina A în forma deja amintită a beta carotenului, vitamina B6 pentru funcţionarea corectă a creierului şi fibre pentru o digestie perfectă. Mai mult, substanţa fitochimică licopen are efecte puternice anticanceroase. Dacă la fiecare două zile mâncaţi un morcov, datorită aportului de vitamina A, vi se va îmbunătăţi vederea pe timp de noapte.

Dacă nu vă place să beţi suc simplu de morcovi, amestecaţi-l cu o cantitate egală de suc de portocale. Aşa sigur vă va plăcea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *