Cine nu se bucură când primește o cană? Cu desene frumoase, pentru ceai sau cafea, în funcție de gusturile persoanei care primește cadoul. Dacă îndrăgiți pe cineva, veți dori să-i faceți un cadou pe care să-l folosească mereu…
O cană este un astfel de cadou. Aceasta va aduce bucurie garantat, chiar dacă persoana respectivă deține deja alte căni. Aveți la dispoziție o gamă largă de modele și forme, deci garantat veți găsi ceva tentant. Găsiți și la noi multe modele. Unele căni sunt în perechi sau seturi, așa că le veți putea folosi împreună cu familia. Dacă aveți în plan să vizitați pe cineva și să îi faceți un mic cadou, vă dau o idee: faceți un aranjament cu o floare mică într-o cană. Poate fi orice fel de floare. Un răsad mic pus de dumneavoastră, o plantă mică de interior de la florărie sau niște plante aromatice mici. În orice caz, adăugați niște decorațiuni mici, ca să iasă un cadou cât mai frumos.
CE PUTEM PUNE ÎN CANĂ ȘI CUM SĂ FINISĂM ORNAMENTUL
Bineînțeles că puteți pune orice floricică, atât timp cât încape în cană. Puteți chiar să luați cana la florărie și să probați dimensiunea. Dacă aveți în plan să mutați niște plante din colecția proprie, atunci cel mai important este să luați și un ghiveci mic, care să încapă în cană. Vă recomand cea mai mică dimensiune disponibilă din plastic, ideal un ghiveci cu pereții subțiri destinat răsadurilor. Pregătiți-vă următoarele:
· o cană cu sau fără model, în funcție de preferințe
· bulbi de ceapa ciorii sau mini narcise, o plantă mică de kalanchoe, chiar și un răsad de cafea va fi potrivit
· mușchi artificial, bețișoare colorate, orice se potrivește
· etichete pentru cadouri
· panglici decorative
DE LA STÂNGA LA DREAPTA
Veți găsi plante mici de kalanchoe în orice florărie mică. Acestea se potrivesc ca turnate în cană. Acum e perioada lor, așa că le veți găsi în mai multe variante de culori. Fac flori multe și se dezvoltă ușor în condiții de interior. Am pus planta de interior în cană, dar pentru că ieșea pământ pe lângă ea, am făcut un mic cerculeț din sfoară lemnoasă care are rolul unei manșete. Puteți pune sub frunze și un volănaș de hârtie șifonată. Adăugați o etichetă cu inițiala persoanei care primește cadoul și scrieți un mesaj pe ea.
Scoateți o parte din bulbii de ceapa ciorii astfel încât restul să intre în cană. Puneți restul de bulbi într-un ghiveci mic de plastic, completați cu pământ și umpleți cana cu bulbii care încap în ea. Pentru că am avut un ghiveci mai mic, am umplut cana cu hârtie și am pus bulbii deasupra ei. Am mascat bulbii golași cu o coroniță din mușchi artificial. Trebuie doar să presați ușor mușchiul pe bulbi, se va fixa singur.
Planta exotică de cafea poate fi cultivată și în condiții de interior. Încă nu știu cum se va dezvolta, dar pur și simplu a trebuit să cumpăr această plantă de cafea Arabica. Planta tânără este superbă, are nevoie de căldură și foarte puține intervenții, deci cred că nu-mi va fi greu să o cresc. După trei ani ar trebui să înflorească și abia aștept să apară și fructele roșii! Rămâne de văzut dacă ajunge la înălțimea ei normală de 5 metri :o) Pentru moment, consider că o cană frumoasă pentru cafea + o plantă de cafea reprezintă un cadou simbolic minunat pentru orice iubitor al cafelei. Am completat aranjamentul cu bețișoare vopsite cu vopsea acrilică și o etichetă pentru cadorisit.