Bucătăria este, în principiu, un fel de atelier. Este plină de lucruri mărunte care sunt mutate mereu de colo-colo, în funcție de ce preparăm. Și cel mai greu de gestionat sunt ingredientele care picură, se lipesc sau se scurg. Cum le organizăm?
Îmi place să am toate la îndemână și la locul lor. Consider că am un sistem (în care mă orientez bine), însă membrii familiei bâjbâie mereu printre lucruri. Foarte des mă întreabă unde avem una sau alta... Se pare că mai am îmbunătățiri de făcut.
Chiar dacă mai am puțin de lucrat la acest aspect, vă pun la dispoziție mai jos câteva reguli de bază care simplifică organizarea. Totuși, dacă nu există un loc pentru fiecare obiect din bucătărie, vă veți trezi că le strângeți și le rearanjați la nesfârșit.
1 COMPARTIMENTE Susțin sistemele pentru sertare în orice împrejurare. Cu cât am mai multe compartimente, cu atât mai logic îmi așez lucrurile în ele. Apoi am bine organizate toate ingredientele pentru prăjituri și patiserie, pentru servire sau gătirea de zi cu zi. Este bine să vă luați organizatoare de plastic pentru sertare, care sunt ușor de întreținut. Puneți în ele borcănașele cu condimente și recipientele cu alimente uscate pe care le folosiți și le reumpleți în mod regulat.
2 POLIȚE Consider că polițele sunt necesare în bucătărie, chiar dacă trebuie curățate și întreținute. Puneți pe ele doar ce folosiți constant și praful nu se va pune pe acele lucruri. Păstrați astfel la îndemână pahare, căni, borcănașe de condimente, măsurile și ajutoarele de care aveți nevoie la gătit. Pe polițe ies frumos în evidență și elementele decorative. Puteți păstra și aici multe ingrediente în recipiente de efect. Depinde doar de Dvs dacă alegeți ceramică, tablă sau sticlă. Familia va învăța rapid noul loc al cafelei sau al ceaiului.
3 SUPRAFAȚA MESEI ȘI A BLATULUI O, da, ce de spațiu pe care iese în evidență fiecare lucrușor care face o bucătărie să arate ca o bucătărie! În momentul în care acestea se umplu de lucruri, este momentul să vă apucați să faceți ordine. Mă bucur că am scăpat de această perioadă. Mai bine împart totul pe policioare și în compartimente și las pe blat doar ce folosesc în fiecare zi. Aici sunt puse bine în valoare solnițele frumoase, râșnițele, olivierele sau suporturile de efect pentru condimente.
4 DULAPURI ȘI CĂMARĂ Dacă gătitul este una dintre pasiunile Dvs, atunci trebuie să acordați atenție și menținerii ordinii. Cu cât vă creați un mediu mai frumos, cu atât mai multă plăcere vă va face să petreceți timp în bucătărie. Înlocuiți pliculețele prăfuite cu recipiente din plastic sau borcane din sticlă cu sigilare calitativă cu clip. Nu doar că veți vedea ușor când se termină un anumit ingredient, dar păstrarea alimentelor este astfel mai igienică. Faceți rost de câteva seturi de cutii din plastic, care sunt bune pentru păstrarea alimentelor și preparatelor, fiind potrivite atât pentru frigider, cât și pentru congelator și în cuptorul cu microunde. Repartizați restul ingredientelor în compartimente interioare în spatele ușilor, folosiți polițe rotative de colț și organizatoare de plastic. Cu o utilizare calitativă a spațiului veți economisi nu doar timp, dar mai ales spațiu de depozitare, care niciodată nu este suficient în bucătărie.