Acest tort cu aspect de revistă îi va uimi pe membrii familiei și pe musafirii de Paște. Garantez pentru el, deoarece de fiecare dată când îl aduc la masă, trezește multe sunete de admirație.
Știu că în această perioadă vă preocupă cozonacii, checurile în formă de miel și alte rețete preferate de familie, însă câteodată se merită să luăm în considerare și ceva nou, poate chiar acest tort rapid, care nu are nevoie de timp de dospit sau modelare și poate concura cu succes cu orice prăjitură de la cofetărie. Și chiar așa este acest tort ușor cu miros plăcut de lămâie și plante.
Este o chestiune de câteva momente să amestecați aluatul (fără făină). Luați-vă la îndemână o formă de silicon (preferatele mele), cu margini ondulate sau chiar și o formă de chec (în acest caz, faceți o cantitate dublă de aluat). După ce coaceți blatul, scoateți-l din formă și decorați-l cu oușoare din zahăr, frunzulițe și bănuți. Eu am folosit din cei cu flori mari și cu siguranță ați recunoscut frunzulițele de țânțărică, cu forma lor unică.
Apoi tot ce vă mai rămâne de făcut este să tăiați tortul în feliuțe triunghiulare, să adăugați lângă fiecare porție câte o cupă de frișcă de casă și să așteptați zgomotul crănțănitului caracteristic spargerii între dinți a glazurii din zahăr.
TORT DE PAȘTE CU BĂNUȚI FĂRĂ FĂINĂ
· Tortul este potrivit și pentru dieta fără gluten, cu condiția să verificați și celelalte ingrediente – budincile, praful de copt, amidonul să fie fără gluten!
Pregătire: 25 de minute + coacere și decorare * Cantitate: un tort cu diametrul de 27 cm
Blat
· 3 ouă de mărime medie
· 100 g zahăr tos
· 100 ml ulei de floarea soarelui
· 3 budinci de vanilie de calitate, în total 135 g (dacă aveți plicuri de 40g, adăugați amidon din porumb ca să ajungeți la greutatea dorită)
· 2 lingurițe rase de praf de copt, fără fosfați
· coaja de la o lămâie bio mare, rasă cât mai fin
Glazură de lămâie
· 200 g zahăr pudră, cernut de două ori
· 3 lingurițe zeamă de lămâie strecurată
· 2 linguri apă
Pentru un tort de această dimensiune veți folosi puțin mai mult de jumătate din cantitatea de glazură obținută.
Decorare
· 7 oușoare din zahăr
· frunzulițe de țânțărică
· floricele de părăluțe
· frișcă bătută, 33% grăsime
1. Puneți în castronul robotului sau într-un castron normal ouăle întregi și bateți-le rapid. Apoi adăugați treptat zahărul până obțineți o spumă de culoare deschisă, care își triplează volumul.
2. Bateți încet în continuare și încorporați încet uleiul. Apoi amestecați într-un alt castron budincile cu praful de copt și coaja rasă de lămâie și adăugați totul în baza cu ouă, amestecând bine. Încălziți cuptorul la 175 °C.
3. Mutați aluatul în forma din silicon pe care ați așezat-o în avans pe o tavă și bateți încet tava de masă de câteva ori, pentru ca aerul din aluat să iasă la suprafață. Coaceți pentru 30 de minute, fără să deschideți cuptorul în acest timp.
Finisare – Scoateți tortul răcit din formă și turnați deasupra glazura de lămâie. Când glazura este întărită aproape complet, presați ușor oușoarele și decorați cum vă place mai mult. Serviți cu câte o cupă de frișcă fără zahăr.
În fiecare an contez pe aceste elemente de bază pentru decorul de Paște. Nu cunosc demult țânțărica, dar o folosesc oriunde se poate. În acest caz, când am folosit-o ca să decorez tortul, am descoperit o altă caracteristică a acestei plante – nu se ofilește. Tortul va avea un aspect proaspăt chiar și a doua zi. Și bănții rezistă foarte bine, așa că vă veți putea bucura de frumusețea tortului până la ultima firimitură. Și mai am ceva de adăugat în privința aluatului: puneți forma din silicon pe o tavă și apoi bateți-o puțin de masă, ca să scoateți bulele de aer din aluat. În timpul coacerii, aluatul va crește până la marginea formei.
Lămâile bio sunt de neînlocuit. Spălați-le bine, apoi folosiți fiecare milimetru din coaja lor. Vă va parfuma mâinile și toată bucătăria, iar dintr-un aluat normal veți obține imediat unul deosebit. Finisați tortul cu un strat gros de glazură cu zeamă de lămâie și așteptați să se întărească puțin, apoi apucați-vă de decorat…
… cam așa. Puteți face și un cuib cu oușoare în mijlocul tortului și să păstrați marginile libere. Spălați frunzulițele de țânțărică – acestea vor rămâne proaspete și frumoase, dar dacă nu aveți țânțărică, înlocuiți-o cu frunzulițe de mentă sau cu rămurele de roiniță.
Bănuți sau părăluțe, BELLIS PERENNIS
· Dacă obișnuiți să vă cumpărați primăvara ghivece cu aceste floricele modeste, atunci știți deja că, după ce le cad petalele, le puteți sădi în grădină. Rezistă la îngheț și înfloresc aproape tot anul. Înăuntru vă puteți bucura de ele până când trec florile; vor rezista mai mult dacă le păstrați într-un loc mai răcoros.
· Florile acestora se adună pentru beneficiile lor vindecătoare și antiinflamatoare, iar infuzate contribuie la desfundarea căilor respiratorii în timpul virozelor. Cei mai temerari adună floricelele pentru a face miere din ele, ceea ce este de admirat, deoarece este nevoie de cel puțin 500 de floricele pentru aceasta :o)