Pizza cu smântână și aluat crescut în frigider

Fluturași festivi
18.1.2022
Terină de iaurt din congelator
26.1.2022

Cunoașteți deja aluatul minunat de pizza care crește în frigider? Dacă nu, nu strică să-l încercați!

Anul nou a venit cu viteza fulgerului și ne-am trezit că am revenit, mai mult sau mai puțin ușor, la rutina zilnică. Într-o măsură sau alta, mulți dintre noi nu și-au prea dorit acest lucru. Pentru aceia dintre noi care am revenit mai greu la ritmul de zi cu zi, cel mai bine este să avem câteva obiective după care să ne ghidăm. Ne plănuim să avem mai mult succes, să devenim mai buni la una sau la alta și să avem parte de mai multe satisfacții de pe urma victoriilor obținute. Însă lucrul cel mai de folos pentru noi este să ne dăm interesul pentru tot ce ne scoate viața în cale, pentru că trăirea experiențelor noi reprezintă cel mai benefic lucru pentru o minte care funcționează sănătos.

De exemplu, acum nu reușesc să mă motivez să mă duc în bucătărie să pregătesc un aluat crescut! De fapt, tot ce voiam să vă spun este că toată viața învățăm lucruri noi și este bine pentru noi să le primim cu brațele deschise. Așa că, chiar și când avem propriile ritualuri, merită să încercăm câteodată și ceva necunoscut. De exemplu, în bucătărie, feedback-ul vine repede și, de cele mai multe ori, este unul foarte plăcut – un fel bun de mâncare!

Să aveți un an plin de succese! Și, pentru că anul 2022 stă sub semnul creativității și al construirii și amenajării de cămine frumoase împreună cu familia, ne vom strădui să vă oferim ajutorul fie prin informații utile, fie prin produsele noi pe care le găsiți în e-shopul deDoma. 

Pregătire: 20 de minute + decor * Cantitate: 3 buc pizza cu diametrul de 32 cm

Aluat

  • 500 g făină fină cernută
  • 5 g drojdie uscată (cam ½ plic)
  • 250 ml apă călduță
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură sare

Bază din smântână – pentru 3 buc pizza

  • 200 g smântână fermentată 18%
  • 3 linguri smântână dulce 30%
  • 2 căței mai mari de usturoi dați prin presă
  • sare

Topping - pentru 1 buc pizza

  • 1 lingură ulei
  • 200 g piept de pui
  • condimente pentru friptură
  • 100 g frunze de spanac spălate și uscate
  • 2 căței de usturoi tăiați în feliuțe
  • 1 lingură smântână 30%
  • 200 g mozzarella rasă
  • 2 linguri parmezan ras
  • sare după gust
  1. Cerneți făina direct în castronul robotului, adăugați drojdia și amestecați bine. Turnați deasupra apa călduță, apoi adăugați uleiul și sarea. Porniți robotul la turație joasă, apoi la turație medie și amestecați până când obțineți un aluat omogen. Mutați-l pe o planșetă și prelucrați manual folosind cât mai puțină făină. Formați o bilă de aluat pe care o mutați într-un castron uns cu puțin ulei, apoi acoperiți castronul cu un capac. Puneți-l în frigider și lăsați-l acolo până a doua zi.
  2. A doua zi pregătiți o bază din smântână– amestecați toate ingredientele cu un tel, gustați și potriviți de sare. Scoateți aluatul din frigider și lăsați-l să respire pe planșetă.
  3. Pregătiți toppingul – puneți o lingură de ulei într-o tigaie încinsă și trageți rapid la tigaie pieptul de pui condimentat și tăiat în feliuțe subțiri. Scoateți puiul din tigaie, dați focul mai mic și puneți în tigaie frunzele de spanac, adăugați feliuțele de usturoi și o lingură de smântână. Lăsați frunzulițele de spanac să se înmoaie puțin. Porniți cuptorul la 230 °C (cu aer cald), 230 - 250 (cu încălzire de jos și sus).
  4. Între timp, împărțiți aluatul în 3 părți și din prima parte întindeți cu sucitorul o foaie de mărimea potrivită. Mutați foaia într-o tavă rotundă tapetată cu hârtie de copt. Ungeți aluatul cu 4 linguri din baza cu smântână, presărați deasupra mozzarella, câteva bucăți de carne de pui și spanacul călit.
  5. Coaceți timp 10 minute (12 minute dacă nu aveți cuptor electric) pe grilajul de jos, apoi presărați deasupra frunzulițe proaspete de spanac și parmezan, mai lăsați în cuptor pentru 30 de secunde, apoi scoateți pizza din cuptor. Serviți-o caldă.

Pont: Imediat ce ați scos pizza din cuptor, ungeți marginile cu ulei de măsline amestecat cu un cățel pisat de usturoi.

NOTĂ: Dacă faceți o singură pizza, congelați celelalte bucăți de aluat. Dacă pregătiți 3 pizza, atunci înmulțiți cu trei ingredientele pentru topping.

Frământați manual aluatul frumos și elastic, dar fără să adăugați prea multă făină. Dacă este prima dată când încercați acest tip de aluat, sigur veți avea emoții în momentul în care îl puneți în frigider. Dar nu vă temeți, rezultatul va fi unul bun!

În momentul în care scoateți aluatul din frigider a doua zi, procesul de dospire va fi reluat și aluatul se va umfla frumos pe planșetă. Din aceste ingrediente obțineți suficient aluat pentru 3 pizza de dimensiuni clasice de 32 cm. Dacă aveți o tavă mai mică, împărțiți aluatul în 4 bucăți. Așa va fi și mai subțire. Depinde cum vă place.

Foaia întinsă de aluat este subțire, dar în cuptor va începe din nou să crească. În ce privește baza din smântână, nu mai adăugați ulei, smântâna este suficient de grasă. Apoi adăugați un strat generos de mozzarella, carnea trasă la tigaie și spanacul călit în tigaie. Deja vă puteți bucura de rezultat! Eu adaug parmezanul deasupra, la finalul coacerii. Mai pun pe pizza și câteva frunzulițe proaspete de spanac, las totul să mai stea puțin în cuptor, apoi servesc.

Pizza are niște margini frumoase și crocante. Dacă vă place pizza mai moale, imediat ce o scoateți din cuptor, ungeți marginile cu puțin ulei de măsline aromat cu usturoi. Și cina dumneavoastră delicioasă va fi moale. Poftă bună! :o)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *