Lumânări în pahare / reciclare

Gogoși în formă de inimă
28.1.2019
Melci crocanți scorțișoară cu nuci
5.2.2019

Vă puteţi produce uşor propriile lumânări din resturi de ceară. De obicei, din lumânările mai masive rămân resturi mari de ceară, la fel şi din lumânările lungi şi subţiri, fixate adânc în sfeşnic. Poate că, după Crăciun, v-au rămas câteva resturi de lumânări.  

 

Consum multe lumânări peste tot pe unde am ocazia. Nu sunt chiar ieftine, aşa că, din când în când, topesc resturile şi le transform repede în lumânări noi. A existat o perioadă când producţia diferitelor forme de lumânări era în trend. Nu m-a tentat această modă, pentru că produce mult deranj, iar la cât de frecvent folosesc lumânări, am preferat să le cumpăr. Apoi a venit era lumânărilor din gel, în care pluteau decoraţii ca sclipiciul, scoicile, perluţe sau multe altele. Nici această modă nu mi-a plăcut. Consider că cel mai bun mod de reciclare sunt lumânările în pahare. Sunt rapide, le faceţi fără bătăi de cap şi dacă folosiţi forme speciale de pahare, veţi obţine cele mai bune rezultate. Le puteţi face cadou prietenilor, iar confecţionarea lor vă va face plăcere.

MATERIALE NECESARE

Sticla groasă, destinată inclusiv gătirii, face faţă cel mai bine căldurii flăcării, aşadar folosiţi cel mai bine pahare de la lumânările consumate. Sigur veţi găsi prin casă ceva asemănător. Sunt potrivite şi borcanele mici pentru gemuri. Pe lângă acestea, pregătiţi-vă următoarele:

  • fitile cerate pentru lumânări prevăzute cu talpă
  • resturi de ceară tăiate în bucăţi mici
  • scobitori şi clame pentru fixarea fitilului
  • steluţe mici sau sclipici
  • o cratiţă mai largă cu apă
  • borcane de gem în care se va topi ceara

Aşezati fiecare culoare de ceară într-un borcan diferit şi puneţi borcanele în cratiţa cu apă. Încălziţi apa până la maxim 75 °C, pentru ca borcanele să nu crape. Sunt mai practice borcanele mai înalte, deoarece nu se încălzesc foarte tare în partea superioară şi le puteţi scoate mai uşor din cratiţă. Lucraţi însă cu atenţie. Ceara se topeşte repede şi devine fierbinte! Este posibil ca resturile să conţină bucăţi de fitile, dar le puteţi scoate uşor cu ajutorul scobitorilor. Pregătiţi paharele curate pentru noile lumânări.

CUM FIXĂM FITILUL ÎN CENTRUL PAHARULUI

Picuraţi puţină ceară de culoarea primului strat pe baza paharului şi presaţi imediat talpa fitilului pe aceasta. După ce s-a fixat bine, prindeţi celălalt capăt de o scobitoare aşezată pe gura paharului cu ajutorul unei aţe sau a unei clame mici. Turnaţi cu atenţie primul strat de ceară colorată. Verificaţi dacă fitilul este în poziţie perfect verticală şi aşteptaţi puţin ca primul strat să se răcească. Chiar dacă doriţi o lumânare de o singură culoare, procedaţi la fel. Turnaţi treptat câte un strat şi aşteptaţi să se răcească şi apoi continuaţi. Lumânările mele vor fi în straturi, aşa că mai adaug un strat alb şi unul verde.

AL DOILEA STRAT

Va fi din ceară albă. Aceasta arată aproape ca apa. Pentru că este transparent, puteţi vedea prin el stratul inferior din ceară roşie, care se oglindeşte în el. După ce se întăreşte ceara, se va vedea şi albul. De fapt, puteţi vedea albul şi pe marginea paharului, unde am picurat puţină ceară din greşeală. Vreau să completez lumânarea cu un strat verde. Bineînţeles, puteţi combina culorile de ceară disponibile. De exemplu, vreau să fac un strat roz de ceară pe următoarea lumânare. Obţineţi uşor o nuanţă de roz combinând roşu cu alb. Şi am uitat să mai precizez că am cumpărat fitilele de la librărie, însă le puteţi găsi şi online. Sunt cerate şi ard foarte bine. Se găsesc în set de 6 bucăţi sau mai multe în magazinele de bricolaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *