De fiecare dată mă ocup cu drag de pregătirea mesei de Paști. Aștept cu nerăbdare sărbătoarea principală a primăverii, lalelele, culorile pastelate, oițele și iepurașii decorativi și toate celelalte elemente decorative în culori vesele. Îmi place să decorez ferestrele, bucătăria și, bineînțeles, să pregătesc cozonaci. Și, ca să nu mă plictisesc, aleg în fiecare an o rețetă diferită.
Am rețeta mea de aluat încercată de multe ori, pe care o prefer și pe aceasta nu o schimb niciodată; dar cozonacul poate lua o mulțime de forme. Câteodată aleg forma clasică de cozonac, altă dată împletitură din patru, coroniță cu gropițe pentru ouăle vopsite sub formă de baghete mari, iepurași (pe care vi i-am prezentat deja). Anul acesta am încercat o coroniță împletită, în mijlocul căreia a rămas loc suficient pentru un cuib mic.
Masa arată cel mai frumos atunci când este plină de culori delicate. Am ales un serviciu frumos de masă, care se potrivește bine oricărui ambient și o față de masă de primăvară cu model verde, care să i se potrivească. Ouăle colorate s-au ocupat de decorul în culori pastelate, pe lângă cuibușoarele din fibre de cocos și lalelele aduse din grădină. Tot ce mai lipsește este soarele la fereastră…
CORONIȚĂ CU STAFIDE
Pregătire: 30 de minute + timp de dospit * Coacere: 45 de minute
· 20 g drojdie proaspătă
· 1 lingură făină pentru maia
· 180 ml smântână călduță
· 400 g făină 550
· 80 g zahăr brun
· un pliculeț de zahăr vanilat
· un praf de sare
· 3 gălbenușe
· 1 lingură coajă rasă de portocală
· 100 g unt moale
· 60 g stafide înmuiate în rom
· fulgi de migdale pentru decor
· un ou bătut pentru uns
Pentru cuib
· fibre de cocos colorate (se găsesc în magazinele de bricolaj)
· ouă de zahăr
· pene colorate (de la florărie sau magazinele de bricolaj)
1. Pregătesc toate ingredientele înainte și le las să ajungă la temperatura camerei.
2. Pun drojdia într-un castron, adaug o linguriță de zahăr și o lingură de făină. Torn deasupra puțină smântână călduță și amestec bine maiaua. Îi va lua cam 10 minute să dospească într-un loc cald.
3. Pun în castronul robotului făina cernută, zahărul, zahărul vanilat și sarea, apoi le amestec bine pe toate. Adaug maiaua dospită, gălbenușele, untul și restul din smântâna călduță. Pornesc robotul și las la frământat până când aluatul este omogen și elastic, apoi prăfuiesc bila de aluat rezultată cu puțină făină și o las la dospit în jur de 45 de minute acoperită cu un prosop din bumbac.
4. Apoi pun aluatul pe planșetă, adaug stafidele – cu cât mai multe, cu atât mai bine – prelucrez din nou aluatul cu mâinile, scot bulele de aer și îl mai las la dospit pentru încă 30 de minute.
5. Împart aluatul în două părți, fac din fiecare câte o baghetă lungă și le sucesc una în jurul celeilalte. Unesc capetele împletiturii astfel încât să obțin un cerc, pe care îl mut pe o tavă tapetată cu hârtie de copt unsă în avans cu unt.
6. Ung suprafața cozonacului cu ou bătut (nu adaug lapte, ca să nu capete o culoare închisă), presar deasupra fulgi de migdale din belșug și îl introduc în cuptorul preîncălzit la 180 °C pentru 15 minute, apoi timp de 30 de minute la 160 °C. Înainte de finalul coacerii, protejez suprafața cozonacului cu o bucată de hârtie de copt.
Presărați zahăr pudră deasupra și este gata! Vă urez poftă bună!
Aluatul a ieșit puțin din castron. Dar aceasta este mereu o bucurie, mai cu seamă atunci când trebuie fotografiat! Nu fac economie la stafide, chiar dacă apar ca niște puncte întunecate în cozonac. Celelalte materiale pe care le-am pregătit în cel de-al doilea castronel sunt pentru cuib.
Cozonacul arată minunat. Fulgii de migdale nu se ard pe suprafața acestuia, doar capătă o culoare aurie și devin și mai gustoși. Totuși, supravegheați cozonacul în timpul coacerii, iar înainte să fie gata, acoperiți-l cu o bucată de hârtie de copt, ca să controlați gradul de rumenire.
Aluatul mai crește, așa că spațiul din mijloc devine mai mic. Pentru a face cuibul, este suficient să umpleți mijlocul cozonacului cu fibre de cocos. Ouăle de zahăr stau destul de bine acolo. Înainte să aranjați cuibușorul, prăfuiți cozonacul foarte bine cu zahăr. Aluatul meu are foarte puțin zahăr și abia acum gustul se va echilibra.
Paștele și culorile pastelate se potrivesc bine. Aș putea să pun oricâte pe masă. Ouăle colorate așezate în cuib au completat frumos decorul. Aranjați masa cât mai frumos – și prânzul festiv poate începe.