Casă în stil hygge, cu linişte şi căldură

Ciocolată cremă fierbinte cu mirodenii de turtă dulce
14.1.2019
Chec de ciocolată din budincă şi alune
21.1.2019

Dacă nu aţi întâlnit încă acest cuvânt cel puţin curios, am să vă explic imediat înţelesul acestuia. Hygge (a se citi hüke), se traduce aproximativ prin conceptul de viaţă ce sărbătoreşte cele mai simple momente, care ne însoţesc zi de zi.

 

Întregul secret stă în conştientizarea acelor clipe şi trăirea acestora într-un mod obişnuit. S-ar părea că e simplu să trăim astfel, însă nu mai reuşim să o facem în mod obişnuit. Acelea care trăiesc cu adevărat acest fenomen sunt popoarele nordice. Nu degeaba sunt considerate cele mai fericite popoare ale lumii. Hygge este denumirea daneză şi norvegiană pentru tot ce percepem ca plăcut – sentimentul de comoditate, căldură, armonie, dorinţa de a fi în natură, de întâlniri cu prietenii sau de a lua masa cu cei apropiaţi, dar şi sentimente de satisfacţie, când simţim că suntem utili şi plăcuţi celor din jur. Personal, mi se pare cea mai naturală stare. Omul nu se închide în sine, ci este parte activă a companiei şi a mediului în care se află.

Frumos, nu-i aşa? Cu cât citesc mai mult despre hygge, respectiv despre popoarele din Danemarca, Norvegia şi Suedia, cu atât mai convinsă sunt că modul de viaţă al popoarelor scandinave este cel mai bun manual din care putem învăţa. Casele scandinave sunt amenajate într-un stil simplu, astfel încât să-l forţeze pe om să încetinească ritmul şi să se bucure atât de momentele de odihnă, cât şi de întâlnirile cu prietenii. Persoanele care îmbrăţişează acest stil acordă prioritate lucrului manual, mâncării de calitate, naturii şi materialelor disponibile pe plan local, care pot fi uşor recunoscute în liniile simple ale designului specific zonei. Acestea celebrează toate sărbătorile (nordicii au chiar şi o sărbătoare a racilor), excursiile, compania altora şi deschiderea. Iar în urma caracteristicilor enumerate, completez cu o trăsătură ce le însumează pe toate – conceptul nordic de hygge constă în întoarcerea la origini şi în simplificarea vieţii. Şi exact aceasta dorim să încercăm la finalul unui an descris de mulţi ca fiind haotic.

  • Totuşi, hygge nu este în nici un caz sinonim cu pasivitatea, este necesar să ne bucurăm şi de momentele de odihnă. Puneţi-vă doar întrebarea aceasta: când vă simţiţi cel mai bine? Şi procedaţi conform răspunsului. Comandaţi-vă o pătură călduroasă şi redeschideţi cartea preferată.
  • Danezii au o obsesie pentru luminiţe. Aşadar faceţi rost de cât mai multe. Lumânări aprinse, instalaţii luminoase şi decoraţiuni pentru geamuri – toate contribuie la destinderea atmosferei şi crearea unei stări plăcute. Sigur nu este doar faptul că iarna este destul de lungă în zona nordică. Folosiţi aceste elemente cu atenţie, dar nu renunţaţi la această atmosferă magică.
  • Lumina este foarte importantă. Asiguraţi-vă că spaţiul dvs de locuit nu este luminat doar de un corp central, ci şi de mai multe surse mai mici. Doar aşa valorificaţi fiecare colţişor al locuinţei.
  • Grădinăriţi cu entuziasm. Este dovedit că, pentru oameni, contactul cu plantele aduce multiple beneficii pe plan psihic. Unui loc fără plante îi lipseşte viaţa. Dacă nu vă pricepeţi la cultivare, puteţi compensa cu flori proaspete, crenguţe si alte elemente naturale în vază. Cu acestea puteţi crea aranjamente de efect. În orice caz, plimbările în natură vor fi unele dintre cele mai importante preocupări din viaţa dvs.
  • Combinaţi elementele noi din locuinţă cu cele vechi. Interiorul va fi eliberat de impresia sterilă a unui singur stil pe de o parte şi presărat cu amintiri pe de altă parte. 
Să ne simţim bine nu este un fapt dat. Fiecare trebuie să depună puţin efort pentru acest lucru. Începeţi cu dvs şi cu locuinţa dvs. Acoperiţi-vă cu tot ce încălzeşte, de la şosete până la pătura pufoasă, faceţi-vă un ceai bun şi plănuiţi o ieşire pentru următorul weekend. Acestea sunt mult mai importante decât geamurile curăţate. Iar aici găsiţi inspiraţie pentru nişte cadouri în stil hygge...
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.