Biscuiți din făină de grâu spelta pentru școlari

Noutăți de toamnă pentru o casă confortabilă
30.9.2021
Valorificarea zațului de cafea în gospodărie
6.10.2021

Copiii s-au întors în băncile școlilor, iar mămicile trebuie să se gândească la gustările pe care să le pună în pachețele. Să le facem ziua mai frumoasă cu niște biscuiți de casă!

Și anul acesta am început anul școlar cu multe emoții, mai ales că ne dorim cu toții ca lumea să revină înapoi pe făgașul normal și să rămână așa. Ce bine ar fi! Și pentru ca adaptarea să fie mai ușoară, m-am gândit să-mi răsfăț familia cu ceva dulce. Profitați de weekendul care se apropie și coaceți niște biscuiți buni împreună cu copiii, pe care îi puteți include și în pachețele, alături de un iaurt.

Coaceți mai mulți biscuiți din când în când și umpleți cu ei câteva borcane sau doze cu închidere ermetică, pentru că așa îi puteți păstra mai mult timp. Vor fi o tentație, pentru că sunt perfecți la ceai sau la cafea și îi aveți mereu la îndemână. Dar cel mai mare avantaj este că le dați copiilor șansa să învețe ceva nou sau să-și exerseze îndemânarea. Veți vedea câtă mândrie le va aduce acest lucru! Biscuiții cu migdale pot arăta ca niște plăcințele clasice rotunde, însă puteți folosi o formă din lemn pentru a le face margini dantelate și modele frumoase în relief.  

Biscuiti 2

S – PENTRU FĂINĂ DIN GRÂU SPELTA

o făină plină de nutrienți ce susțin sistemul imunitar

Spelta este cea mai veche variantă de grâu, care, spre deosebire de alte cereale, nu a trecut prin procese de înnobilare și conține o cantitate mare de nutrienți. Pe acestea le conțin atât boabele, cât și partea ce învelește bobul, care este îndepărtată la alte tipuri de făină. Chiar în aceasta din urmă se găsesc cele mai multe vitamine și minerale. Făina de acest tip este descrisă ca făină integrală spelta.

În ziua de azi, făina din grâu spelta are cea mai mare gamă de întrebuințări în bucătărie. Făina integrală din grâu spelta se diferențiază de făina normală prin conținutul de germeni și tărâțe și îndeplinește toate condițiile pentru a fi considerată un aliment sănătos. Aceasta conține mai puțin gluten și se digeră ușor. În magazine puteți întâlni tipuri de făină din grâu spelta cu mai multe granulații.

Folosirea acesteia în mod regulat susține sistemul imunitar și îmbunătățește considerabil digestia. Culoarea alimentelor cu acest tip de făină este mai închisă, mirosul este mai plăcut și gustul de alune se îmbină plăcut cu celelalte arome. Făina este potrivită pentru îngroșare, prăjire (clătite ș.a.), garnituri (găluște din făină), pâine, dulciuri și biscuiți, pe care îi face mai pufoși.

Pregătire: 1 oră

  • 180 g făină integrală din grâu spelta
  • 50 g migdale măcinate mărunt
  • 80 g zahăr pudră
  • 100 g unt
  • 1 ou M
  • ½ linguriță scorțișoară
  • un praf de sare
  • + formă din lemn pentru biscuiți CERCULEȚ, pentru turtă dulce și biscuiți
  1. Turnați făina, migdalele și zahărul pudră în castronul robotului și amestecați-le cu un tel. Adăugați untul moale, oul, scorțișoara și amestecați aluatul (îl puteți frământa și manual pe o planșetă).
  2. Imediat ce aluatul începe să se lege, mutați-l pe planșetă și frământați-l bine. Aluatul cu acest tip de făină va fi puțin lipicios, însă presărați făină pe el atât cât să nu se întărească prea mult. Formați un cilindru și lăsați-l să se odihnească pentru 2 ore la frigider.
  3. Când totul este pregătit, prăfuiți cu făină formele din lemn folosind o pensulă, astfel încât făina să intre în toate adânciturile formelor. Tăiați o bucată din aluat și lăsați restul în frigider.
  4. Faceți câte o biluță din aluat și presați-o bine în forma cu multă făină până se formează mici plăcințele. În acest moment, aluatul nu ar trebui să se lipească și să iasă frumos din formă. Aranjați biscuiții într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
  5. Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 160 °C pe grilajul din mijloc și coaceți timp de 15 minute, până când biscuiții capătă o culoare ușor rozalie.

Aluatul conține destulă grăsime, așa că este bine să-l păstrați în frigider și să tăiați bucăți mici din el. Prăfuiți cât mai bine formele cu făină și biscuiții vor ieși din ele fără probleme. Am folosit o pensulă, ca să ma asigur că toate detaliile sunt bine acoperite. Lemnul absoarbe umezeala și grăsimea, așa că trebuie să lucrați repede, altfel aluatul se va încălzi și va rămâne în forme.

Dacă vi se întâmplă să se lipească aluat de biscuiți în formă, folosiți o scobitoare ascuțită și curățați-o. Biscuiții ar trebui să iasă frumoși, cu toate detaliile. Așezați biscuiții în tavă, lăsând destul spațiu între ei, pentru că vor crește ușor și se vor rotunji în timpul coacerii. Formele din machetă nu sunt la fel de mari, însă vă veți da seama repede cât de mult aluat aveți nevoie pentru fiecare dintre ele.

Biscuiții au ieșit bine, iar forma va fi excelentă și pentru turtă dulce. Aluatul de turtă dulce este mai tare și se va lucra mai ușor cu el. Se merită să încercați aceste forme, precum și sucitorul cu forme sau ștampilele pentru biscuiți...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *