Biscuiți cu brânză pentru vin

Plăcințele cu jumări
31.12.2021
Pahare de vin cu surprize
6.1.2022

Meniul de Revelion și sărbătorile care îl urmează se diferențiază de cel specific Crăciunului. Acum ne e poftă de ceva mai picant, mai ușor de consumat și de digerat. Și masa pare deja mai liberă.

Acum, că Revelionul a trecut, ne pregătim de alte festivități, cum sunt Boboteaza și Sf. Ion. Cu precădere de Sf. Ion, ne adunăm în număr mare în casele sărbătoriților pentru a le ura toate cele bune și pentru a uita de aspectele mai puțin plăcute ale anului ce a trecut. Este ceva natural să ne bucurăm de compania celorlalți, să ciocnim un pahar împreună și să savurăm ocazia împreună.

Și pentru că fiecare ocazie festivă trece și prin stomac, este momentul potrivit să ne gândim și la ce vom servi. Meniul poate fi unul tradițional sau mai ușor, în funcție de gusturile gazdelor. Dar puteți duce la masă un cadou comestibil apreciat de toată lumea. Garantez că va ieși în evidență pe masa plină de platouri, castroane, tăvi și farfurii pline. Avantajul mesei de tip bufet este că fiecare invitat se poate servi din ce îi place, iar ordinea este destul de ușor de menținut. Dacă doriți să lăsați o impresie bună, coaceți o pâine de casă, care este excelentă la feliile de friptură rece, pregătiți câteva boluri cu sosuri, hrean și murături asortate, pregătiți un platou cu brânzeturi și, dacă mai aveți timp și ingrediente la îndemână, coaceți niște biscuiți cu brânză, perfecți de ronțăit la un pahar de vin. Aceștia vor dispărea primii de pe masă.

Să aveți o petrecere frumoasă!

Pregătire: 30 de minute + 1 oră de repaos

  • 200 g făină
  • 40 g fulgi de ovăz fini
  • 1 linguriță praf de copt
  • 150 g unt moale
  • 70 g brânză cu mucegai albastru, rasă grosier
  • 50 g brânză Grana Padano, rasă fin
  • 2 gălbenușe
  • 1 linguriță miere
  • un praf de piper
  • ½ linguriță sare
  • ou bătut pentru uns
  • sare grunjoasă și chimen pentru ornat
  1. Cerneți făina pe o planșetă mare, adăugați fulgii de ovăz și praful de copt și amestecați bine totul. Faceți o adâncitură în făină și puneți în ea untul tăiat în bucăți, brânza cu mucegai dată prin răzătoarea mare și presărați deasupra brânza tare rasă fin. Adăugați ingredientele lichide, piperul și sarea, apoi frământați aluatul. Rezultatul este un aluat mai tare, nelipicios și fraged. Formați un cilindru din aluat și introduceți-l în frigider pentru o oră.
  2. Împărțiți aluatul în trei părți egale din care întindeți cu sucitorul câte o foaie groasă de 4 mm. Folosiți-vă de formele dorite pentru a tăia biscuiții din foaie – puteți folosi forme diferite – și faceți găurele cu furculița în fiecare biscuite. 
  3. Așezați biscuiții pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și ungeți-i cu ou bătut. Presărați pe suprafață puțină sare și câteva semințe de chimen. Introduceți tava în cuptorul încălzit la 175 °C pentru 12 - 13 minute și lăsați-i să se coacă până capătă o culoare aurie.

Aluatul este fraged și ușor de prelucrat. Fulgii de ovăz îi dau o consistență ușor grunjoasă, dar aceasta nu este o problemă. Nu-i eliminați, pentru că gustul lor se potrivește excelent cu ambele tipuri de brânză din compoziție. Tăiați biscuiții în formele care vă plac. Puteți încerca forme de mărimi diferite, pe care să le ornați apoi într-un mod creativ. Pe lângă chimen, li se potrivește macul sau rozmarinul. Biscuiților le stă bine cu găurele, care au și o funcție practică: permit aerului să pătrundă în aluat și să-i umfle frumos. Le puteți face ușor cu furculița, dar eu am avut un intrument practic – acel „arici” verde – pe care îl găsiți de obicei în componența seturilor pentru răzători mecanice, funcția sa fiind aceea de a prinde ingredientele și de a feri degetelor de lama ascuțită a răzătoarei. Sigur l-ați recunoscut, dacă aveți un astfel de set acasă. 

Dacă optați să nu mai decorați suprafața biscuiților cu sare, adăugați o cantitate mai mare de sare în aluat, pentru că altfel nu va fi destul de sărat. Dacă presărați sare și condimente deasupra, preparați rețeta conform instrucțiunilor de mai sus. Faceți mai mulți biscuiți, pentru că au tendința să dispară repede imediat ce sunt așezați pe masă. Îi puteți servi în boluri, la un pahar de vin alb sau, pentru un aspect festiv, pe un platou din lemn, alături de brânzeturi fine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *