Aranjament de iarnă: decorațiuni din portocale

Prăjiturele cu mac în stil ceh
16.12.2021
Spate de căprioară cu nucă și glazură de ciocolată
21.12.2021

Iarna și-a intrat în drepturi și petrecem destul de mult timp acasă. Și vrem ca acasă să fie cât mai frumos!

Confecționarea decorațiunilor de Crăciun nu trebuie să vă ia nici mult timp, nici mulți bani. Materialele naturale reprezintă cele mai folosite materii prime de înfrumusețare a casei încă din cele mai vechi timpuri. Conurile, crenguțele de brad și de vâsc verde, jumătățile de coji de nucă sau merele mici sunt conectate cu sărbătoarea Crăciunului. Abia în ultimele decenii au apărut decorațiuni naturale mai puțin obișnuite, care constă în folosirea cojii uscate de citrice, ba chiar și a fructelor în sine.

În copilăria mea era de neconceput să folosim la altceva decât pentru consum portocalele greu obținute după ce stăteam la cozi multe ore pentru a le procura. În prezent, aceste fructe se găsesc atât de des în magazine, încât nici nu mai dau impresia că ar fi exotice. Dacă le folosiți pentru decorarea unui brăduț sau pentru desăvârșirea aromei unei lumânări cu miros de mirodenii de iarnă, vă veți putea bucura de o experiență extrem de plăcută. Și uscarea feliuțelor de portocală este o activitate plăcută. Eu am folosit un uscător, pe care l-am lăsat să funcționeze peste noapte, iar dimineața am fost întâmpinată de cea mai plăcută aromă de portocale.

Un uscător de fructe și legume poate fi și un pont practic de cadou de Crăciun. Își găsește o mulțime de utilizări în orice casă în care există o înclinație spre o alimentație sănătoasă și respect pentru alimente. Se merită să îl aveți la îndemână oricând este nevoie și îi veți găsi o mulțime de utilizări.

CUM SE USUCĂ PORTOCALELE

Portocalele pot fi uscate în cuptor sau, mai comod, în uscător. Eu am ales a doua variantă și am lăsat uscătorul să funcționeze peste noapte. Uscătorul este mai prietenos cu fructele și un proces neîntrerupt de uscare ajută la o mai bună conservare a ingredientelor. Important este să nu se formeze mucegai. Întreaga „acțiune” a durat 10 ore și rezultatul a fost pe măsură: o mulțime de feliuțe de portocale de culoare deschisă. Pregătiți-vă următoarele:

  • portocale frumoase, cu coaja fără defecte; încercați să găsiți unele de mărime medie și alegeți fructe sănătoase
  • o răzătoare tip mandolină, ideal cu lamă cu grosime reglabilă sau un cuțit ascuțit și tocător
  • șervețele de hârtie

Spălați și uscați portocalele, reglați mandolina la grosimea de aprox. 4 mm. Tăiați de fiecare dată capătul de sus al portocalei, așezați suprafața dreaptă pe răzătoare și feliați toată portocala. Atenție – nu uitați să vă protejați bine mâna! Dacă feliați portocalele manual, străduiți-vă sa le tăiați drept. Rondelele cu grosimi variate se pot ondula în timpul uscării. Distribuiți feliile pe o suprafață dreaptă acoperită în prealabil cu câteva straturi de prosoape din hârtie, acoperiți-le cu un strat din prosoape la fel de gros și uscați-le. Cu cât îndepărtați mai mult suc din ele, cu atât mai bine. Apoi așezați-le pe fiecare sită astfel încât să nu se atingă.

Setați uscătorul pe 8 ore, la 55 de grade. În timpul procesului, întoarceți feliuțele de 3 ori. Dacă lăsați uscătorul să meargă peste noapte, verificați portocalele după 2 ore, apoi dimineața. În acest moment, portocalele ar trebui să fie aproape uscate. Întoarceți-le pentru a treia oară, setați uscătorul pentru încă 1-2 ore, după caz, și scădeți temperatura la 50 de grade. Lăsați feliuțele să se usuce perfect.

CREAREA DECORAȚIUNILOR

Feliuțele frumoase și uscate de portocală pot fi folosite într-o mulțime de feluri – decorați cu ele coronița de Advent, transformați-le în ghirlande pentru geamuri sau confecționați câteva decorațiuni pentru brad. Ca să le lipiți de alte materiale naturale, folosiți pistolul de lipit. Dar lucrați cu atenție, ca să nu vă ardeți degetele – lipiciul fierbinte poate pătrunde prin feliuțele subțiri. Eu le-am folosit ca să fac o decorațiune pentru casă, pe care am agățat-o deasupra mesei cu ajutorul unei crengi într-o nuanță frumoasă de cenușiu. Veți avea nevoie de următoarele:

  • feliuțe uscate de portocală
  • mărgele din lemn de mărimi diferite
  • sfoară subțire și foarfecă
  • lumânare pastilă
  • batoane de scorțișoară
  • steluțe de anason 
  • pistol de lipit și baton de lipit
  • o creangă de cca 1 m

Feliuțele de portocală uscate corect au coaja tare, care se rupe dacă încercați să îndoiți felia și pulpa uscată și fragilă. Pentru a face orificiile prin care am introdus sfoara, am folosit vârful unei forfecuțe ascuțite. Înmuiați capătul sforii într-o lumânare pastilă topită, ca să nu se destrame. Apoi se va lucra mult mai bine cu ea. 

Ordonați feliile în funcție de mărime una deasupra celeilalte, de la cea mai mare la cea mai mică. Alternați-le după cum vă place cu mărgeluțe mai mici și deasupra prindeți mărgeluțele mai mari. La final, lipiți batoane de scorțișoară și câte o steluță de anason. Agățați creanga în locul ales și agățați decorațiunile pe toată lungimea acesteia. Lăsați sfoara la lungimi diferite. Intercalați globuri mici în culori contrastante sau conuri de brad printre sforile cu feliuțe de portocale.

DECOR DE CAMERĂ

Portocalele, scorțișoara și anasonul vor parfuma imediat întreaga cameră. Am fost inspirată să agăț aranjamentul deasupra mesei la care ne adunăm zilnic. Când aranjamentul își pierde mirosul, picurați ulei de portocale pe feliuțele uscate. Creanga am găsit-o într-o pădurice cu ocazia unei plimbări relaxate de duminică. Din cauza vântului puternic de zilele trecute, am avut de unde să aleg. Nu uitați să vă faceți timp pentru activități plăcute, care să vă înfrumusețeze așteptarea Crăciunului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.