Căpşuni îmbătate

Aranjament pentru masă cu mori de vânt
22.5.2019
Pernă în dar
31.5.2019

Au sosit! Ca de fiecare dată, inaugurez noul sezon de conserve cu ce este mai frumos – bineînţeles, mă refer la căpşuni. Acestea ne dau startul şi ne împing să mergem în pivniţă şi pod ca să verificăm stocul de borcane, capace şi alte ustensile de conservat.

 

Avem pentru dumneavoastră o reţetă de marmeladă pentru adulţi, cu bucăţi mari de căpşuni şi o porţie bună de rom alb.

Bineînţeles, alcoolul nu trebuie adăugat direct în marmeladă. Vom combina căpşunile cu rom alb produs din melasă sau distilat din sucul trestiei de zahăr. Acesta are un conţinut mai mic de alcool decât romul închis la culoare, este puţin dulceag şi se foloseşte cu precădere pentru prepararea cocktailurilor. În gemuri şi marmelade, acesta are mai degrabă un efect conservant decât acela de influenţare a gustului. Pe lângă aceasta, vă vom învăţa un procedeu nou de a forma jeleul – în frigider!

003

CĂPŞUNI ÎMBĂTATE

Pregătire: 30 minute, fără timpul de răcire şi fierbere * Obţineţi: 2 borcane de mărime medie

  • 500 g căpşuni curăţate de codiţe şi tăiate în bucăţi mari
  • 400 g zahăr tos
  • preparat gelifiant Gelfix 1 : 1, 15 g
  • 100 ml rom alb 30-37 %

 

  1. Puneţi într-un castron căpşunile spălate şi tăiate. Adăugaţi tot zahărul în care aţi amestecat în prealabil plicul de Gelfix. Amestecaţi cu grijă căpşunile, până le îmbrăcaţi pe toate în zahăr. Acoperiţi castronul şi introduceţi-l în frigider pentru 24 de ore.
  2. A doua zi mutaţi conţinutul castronului într-o cratiţă mai largă şi aduceţi la fierbere amestecând încontinuu. Fierbeţi timp de 4 minute la foc mare. Căpşunile fac spumă multă, însă după adăugarea alcoolului, gemul va deveni clar. Luaţi cratiţa de pe foc.
  3. Faceţi proba clasică de gelificare, cu ajutorul unei farfuriuţe din porţelan răcite la frigider – picătura de marmeladă ar trebui să se întărească repede. Dacă este totul în regulă, amestecaţi repede şi romul, după care turnaţi conţinutul în borcanele sterilizate şi uscate în avans. Aveţi grijă să nu rămână marmeladă pe gurile borcanelor. Închideţi imediat borcanele, întoarceţi-le cu baza în sus pentru 5 min, apoi întoarceţi-le în poziţia iniţială. Depozitaţi borcanele într-un loc întunecos, astfel fructele îşi vor păstra culoarea intensă.

Borcanele şi capacele pregătite trebuie să fie perfect curate şi uscate. Dacă veţi scăpa câteva picături pe gura borcanelor în timp ce le umpleţi, ştergeţi-le imediat cu un prosop de hârtie. În această fotografie vedeţi căpşunile după cele 24 de ore în frigider. Zahărul este deja gelificat şi a creat un amestec gros (măriţi fotografia). Ajunge să fiebeţi amestecul câteva minute şi gata!

Marmelada plină cu bucăţi de fructe vă va oferi o experienţă desăvârşită în toiul iernii. Dar, cel mai probabil, o veţi consuma cu mult mai devreme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.