5 mini piese de mobilier cu importanță maximă

3 ponturi pentru a vă proteja canapeaua
19.6.2019
Trei deserturi din aparatul de făcut gogoşi clatronic + video
2.7.2019

Spațiile de depozitare sunt extrem de importante în orice gospodărie. Dacă nu le avem, ne vom trezi cu o mulțime de lucruri în calea noastră sau, dimpotrivă, le vom pierde foarte ușor.

Cel mai bun exemplu – rolul noptierei. Oricât de mică ar fi, trebuie să aveți una lângă pat. Altfel cartea, ochelarii sau paharul cu apă și medicamentele vor ajunge pe podea. Spațiile de depozitare sunt de neînlocuit. Dacă nu aveți unde să vă puneți periuța de dinți în baie, vă veți simți foarte incomod. Este cazul să veniți cu o soluție.

 

Foarte des avem nevoie să utilizăm fiecare centimetru de spațiu; chiar și pentru simplul motiv că astfel casa arată mai bine. Pentru aceasta avem piesele mici de mobilier, pe care le putem pune ușor înapoi în cutie după ce și-au îndeplinit rolul. Producătorii utilizează construcții metalice, din plastic și materiale reciclate, care nu vă vor supraviețui (așa cum spuneau producătorii din trecut despre mobila rezistentă), însă își vor îndeplini rolul cu succes. Depinde de dumneavoastră modul cum le veți încorpora în propria locuință. Toate piesele din următorul material vor putea fi găsite în e-shopul nostru

 

Măsuţa cu compartiment pentru tipărituri poate ascunde şi coşuleţul cu lucru de mână, jucării ale copiilor sau pledul de privit la televizor. Chiar dacă pare mic şi delicat, va fi o companioană de încredere la odihna de zi cu zi. Măsuţa este fabricată din material reciclat şi va fi uşor de asamblat: MĂSUŢA CU COMPARTIMENT PENTRU CĂRŢI ŞI ZIARE, 41 x 38 x 25,5 cm, 109,99 Lei.

Suportul pentru umeraşe cu haine vă va ajuta mult în hol sau în dormitor. Astfel veţi păstra la îndemână îmbrăcămintea de sezon şi cea pe care o purtați zi de zi. Îl puteţi lua lângă dvs. atunci când călcaţi. Agăţaţi-vă umeraşele cu haine pe el înainte de a le pune în dulap. Nu veţi mai avea haine peste tot prin casă. Fiecare dintre cele trei umeraşe poate fi rotit uşor. Suportul este fabricat dintr-o bază cromată stabilă, care nu se va îndoi de la greutatea hainelor. Combinaţia de crom mat şi lemn de culoare închisă se va potrivi de minune în orice locuinţă.

 

 

Holurile ordonate şi elegante ne duc cu mintea la imaginile din reviste. Încălţămintea este mereu în deplasare. Unele perechi vin, altele pleacă, mai apar pe scurtă durată şi cele ale musafirilor şi după cele care pleacă, rămân alte perechi de papuci de casă. Pantofarul rotitor vă va ajuta să depozitaţi 30 de perechi de pantofi într-un spaţiu mic. Pantofarul are 5 rafturi reglabile care se rotesc, pe care încap câte 6 perechi de încălţăminte. Mai mult de atât, aveţi mereu siguranţa că încălţămintea se va usca perfect de fiecare dată, va fi bine aerisită şi nu se va deforma. Holul dumneavoastră va fi mereu ordonat, fără încălţăminte împrăştiată şi locuri murdare.

Poliţa supraetajată pentru spaţiul de sub chiuvetă va înlocui foarte bine obişnuitele dulăpioare din lemn. Nu o va deranja nici umezeala. Dacă doriţi să păstraţi tot aici şi produsele cosmetice sau de machiaj, comandaţi şi o tavă din plastic pentru una din poliţe sau cutiuţe cosmetice din materiale textile. Iar agăţătoarele o vor face şi mai interesantă: POLIŢĂ PENTRU SPAŢIUL DE SUB CHIUVETĂ, aluminiu, plastic, 65 x 48 x 28 cm, 139,99 Lei.

Accesoriile de acest tip sunt gândite în aşa fel, încât să fie plasate acolo unde aveţi nevoie de ele. De exemplu, un spaţiu îngust gol între corpurile din bucătărie poate fi nepractic. Folosiţi acest spaţiu pentru a introduce în el o poliţă mobilă care va adăposti o cantitate considerabilă de mărunţişuri pe care le doriţi la îndemână – soluţii de curăţare, alimente, conserve sau bunătăţi pentru prietenii patrupezi. Poliţa pate funcţiona la fel de bine şi în baie, lângă maşina de spălat: POLIŢĂ MOBILĂ CU TREI ETAJE, plastic, 72 x 12,5 x 54 cm, 89 Lei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *