Tacâmuri în șervete cu manșetă

Ruladă cu ouă și mozarella
12.3.2021
Salată de primăvară cu bulgur și ouă
18.3.2021

Sunt puține lucruri în gospodărie pe care le folosim zi de zi. Tacâmurile se numără printre acestea. Nu ar trebui să subestimăm acești companioni loiali. Calitatea materialelor, întreținerea propriu-zisă și modul în care ni se potrivesc în mână sunt aspecte importante de luat în considerare. Le alegem chiar și designul astfel încât să se potrivească la vasele pe care le folosim cel mai des.

 

Tacâmurile ar trebui să fie din inox de calitate. Doar așa vor fi rezistente la zgârieturi, la „atacul” zilnic al mașinii de spălat vasele sau la manipularea de multe ori lipsită de atenție. Se va merita să aveți un set de tacâmuri pentru folosirea zilnică și unul pentru ocazii speciale. Prețul tacâmurilor poate atinge sume amețitoare, însă, spre norocul nostru, există destulă diversitate pe piață ca să putem găsi produse bune la prețuri acceptabile. Iar după o vreme este plăcut să facem o schimbare și să alegem un model nou. Poate că acum este momentul potrivit pentru aceasta. Masa de Paște așezată frumos se poate bucura de strălucirea unor tacâmuri noi.

 

Tacâmurile sunt puse în valoare de șervetele care îmi lasă mult loc de joacă și ador lucrul acesta! Adun necontenit idei și deja am câteva zeci. Nu că aș avea mereu timp de ele în zilele aglomerate. Dar atunci când am câteva momente libere, mă ocup serios de așezarea mesei. Chiar dacă poate părea un detaliu mic, fiecare persoană care se va așeza la masă are sentimentul că totul este pregătit de sărbătoare. La mesele zilnice folosim șervețele obișnuite de hârtie. Acestea sunt suficient de frumoase încât să nu le consider o soluție de urgență. Folosesc diferite inele pentru șervețele și masa arată imediat mai frumos fără să depun eforturi în acest sens. Sărbătorile de Paște merită însă o atenție deosebită. Înercați să faceți cu mine niște manșete din in. Lucrul manual nu vă va lua mult timp și rezultatul este unul frumos.

MATERIALE NECESARE PENTRU MANȘETE

 

Bucăți mici de in sau material textil mixt într-o singură culoare, eventual în maxim 3 nuanțe. Pentru 6 manșete aveți nevoie în total de 60 × 30 cm de material, deci 30 cm dintr-o bucată de material de 70 cm lățime. Pregătiți-vă următoarele:

·        o fâșie de 25 × 10 cm de material pentru o manșetă

·        inserție termocolantă (se lipește cu fierul de călcat) - 22 × 3 cm

·        6 năsturei din sidef cu diametrul de 2 cm

·        ață de culoarea țesăturii folosite

·        ață din bumbac în culori pastelate

·        un ac de cusut

MANȘETELE SE POTRIVESC PERFECT

 

Manșeta este practic o fâșie de in călcată, pe care am întărit-o cu bandă de inserție termocolantă. Dimensiunile fâșiei obținute astfel sunt de 22 × 3 cm. Tăiați materialul textil astfel încât să aibă lățimea dublă și nu uitați să adăugați 0,5 cm pentru tiv. Călcați manșeta obținută, faceți o gaică la un capăt la mașina de cusut și pe cealaltă parte coaseți nasturele, folosind ață colorată din bumbac. Am evidențiat tivul manșetei cu o cusătură simplă de mână. Aceasta acoperă cusătura la mașină.

Mi-a venit ideea de a face un set de manșete pentru șervețele în mai multe nuanțe pastelate diferite. Dacă vin mai mulți musafiri, vor fi de folos. Cred că se vor potrivi culoarea vaniliei și culoarea caisei. Iar cusăturile pot fi în alte nuanțe pastelate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.