Cornulețe umplute de Paște + video

Primăvara înflorită aduce energie
8.4.2021
Decorațiune de primăvară din magnolii
15.4.2021

De Paște ne place să ne răsfățăm cu tot felul de bunătăți. Coacem prăjiturele, cozonaci, checuri și, pe lângă rețetele tradiționale, încercăm și câte o idee nouă. Iar eu am chiar aici una rapidă și delicioasă pentru voi!

 

Aceste cornulețe au primit în familia noastră denumirea de “cornulețe unse”. Nu pentru că ar fi unse cu ceva (în afară de ou, ceea ce este normal), dar pentru că treaba cu ele merge ca unsă! Eu apreciez aceste rețete. Cornulețele sunt atât de delicate și de pufoase, încât pur și simplu trebuie să le încercați. Le puteți umple cu umpluturile preferate, de exemplu, mac, gem, mere sau nuci. Toate variantele ies foarte bine.

Deoarece de sărbători mergem des în vizită sau le petrecem în altă parte decât acasă, atunci este bine să putem lua ceva bun la pachet în niște cutii practice de transportat alimentele, să împachetăm o față de masă din plastic și gata, pornim afară! Poate că soarele ne va permite să luăm masa în aer liber…

 

CORNULEȚE UMPLUTE SUPER RAPIDE

Pregătire: 50 de minute * Cantitate: 30 cornulețe

Aluat

·        250 g brânză dulce degresată

·        250 g făină 550

·        1 plic zahăr vanilat

·        80 g zahăr pudră

·        250 g cremă de brânză moale

·        coajă rasă de lămâie

Umplutură

·        Budincă – din 300 ml de lapte, 3 linguri de zahăr și 1 pachet de budincă de vanilie

·        250 g brânză dulce cu procent mic de grăsime 

·        2 linguri pline de zahăr pudră

ATENȚIE! pentru toată cantitatea de aluat, veți avea nevoie de 1,5 porții de cremă.

Pentru finisare

·        ouă bătute

 

1. Puneți ingredientele pentru aluat într-un castron mai mare. Cerneți făina. Amestecați manual aluatul cu un tel, apoi puneți-l pe o planșetă și frământați-l repede până când obțineți un aluat de o consistență omogenă (puteți lucra pe planșetă de la început, dar aluatul este destul de umed și se lipește de mâini). Faceți o bilă din aluat și lăsați-l să se odihnească la rece.

2. Între timp, pregătiți-vă umplutura. Fierbeți o budincă groasă, pregătind amestecul de budincă și zahăr cu câteva linguri de lapte, în timp ce restul laptelui se încălzește, turnați amestecul în laptele cald și amestecați până când se îngroașă. După ce se răcește budinca, încorporați în ea treptat brânza dulce și două linguri de zahăr pudră.

3. Tăiați o parte din aluat și formați o foaie de 3-4 mm grosime pe o planșetă pudrată cu făină. Tăiați foaia în fâșii de 8 cm lățime. Introduceți crema de brânză dulce într-un săculeț de patiserie cu duză și întindeți câte un strat gros de cremă pe lungimea fiecărei fâșii de aluat la aprox. 1 cm de la margine.

4. Apoi ridicați ușor marginea aluatului de lângă cremă și rulați pe lățimea fâșiei. Merge ușor, aluatul se lipește imediat de cremă. Nu aplicați presiune pe ruloul astfel obținut. Apoi tăiați ruloul obținut cu un cuțit ascuțit în rulouri mai mici, de aprox. 10 cm lungime. Dacă ies și câteva mai strâmbe sau mai scurte, coaceți-le oricum, degustătorii din bucătărie se vor bucura de ele.

5. Mutați rulourile într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, formând arcuri din ele. Ungeți cornulețele cu ou bătut și coaceți-le la 185 °C pentru aprox. 15 minute, până capătă o nuanță rozalie.

Mai multe detalii în video-ul cu instrucțiuni:

Cornulețele sunt foarte bune. Aș mai adăuga un singur sfat – coaceți-le la foc mare, deoarece la o temperatură mai mică au tendința de a se desface. Așa își vor păstra forma rotundă. Umplutura cu mac, de exemplu, este mai tare decât cea cu brânză și veți lucra mai ușor cu ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *