Saltelele de pat – întreținere și curățare

Brioșe cu roșii uscate
25.8.2021
Candelă cu floricele de hortensie
1.9.2021

Un dormitor bine aerisit este un loc plăcut, ce invită la un somn odihnitor, dar și dovada respectării regulilor de bază ale igienei.

Dormitorul este camera cu cea mai puțină mobilă, dar cu cele mai multe materiale textile, de care este nevoie să ne îngrijim neîncetat. Într-o cameră în care dorim să ne simțim confortabil, trebuie să păstrăm mereu curățenia, să aerisim paturile, să aspirăm și să schimbăm des așternuturile. Aceasta este o activitate plăcută, pentru că rezultatul este o mică metamorfoză a camerei. Lenjeria de pat schimbă de fiecare dată aspectul dormitorului.

Însă cele mai important element care ne asigură odihna fizică este chiar salteaua pe care petrecem între 6 și 8 ore pe zi. Este necesar să acordăm o mare atenție calității saltelei și modului acesteia de întreținere, care crește confortul produsului ales și vă dăruiește o odihnă de calitate în fiecare zi.

Saltele 2

SALTELE PENTRU UN SOMN SĂNĂTOS

materialele variază, dar criteriile de bază sunt neschimbate

Să dormim bine este echivalent cu un somn sănătos. Nopțile albe și amânarea mersului la culcare duc la o degradare rapidă a sănătății. Dacă procedăm astfel pe termen lung, prin muncă prea multă și acumularea oboselii, ne pierdem vitalitatea, concentrarea și gândirea logică. Totuși, dacă ați renunțat la obiceiurile nesănătoase și vă treziți în continuare obosiți și cu dureri de spate sau de cap, cel mai probabil este de vină salteaua pe care dormiți. Poate că este timpul pentru una nouă!

  • Pentru susținerea corectă a corpului atât în poziția întinsă pe spate, cât și pe o parte sunt potrivite saltelele cu duritatea potrivită pentru greutatea dumneavoastră. În locurile înălțate (umerii și lateralele corpului), materialul trebuie să se lase în jos, iar în dreptul coloanei, golurile trebuie umplute pentru susținerea corectă a corpului. Dacă apare presiune în anumite puncte, circulația sanguină este îngreunată și pot apărea mușchii tensionați.
  • Nu trebuie să vă scufundați prea mult în saltea. Aceasta trebuie să ofere un suport bun pentru a vă ajuta să vă întoarceți ușor de pe o parte pe alta în somn. Testați aceasta pe salteaua dumneavoastră.
  • Salteaua patului de o persoană nu ar trebui să fie mai îngustă de 90 cm, iar pentru un pat dublu, aceasta ar trebui să aibă cel puțin 160 cm lățime.
  • Suprafața saltelei trebuie să asigure confort termic – nu trebuie să încălzească, dar nici să răcorească prea mult. 
  • Salteaua ar trebui să fie protejată întotdeauna de o husă din material benefic pentru sănătate, care să poată fi scoasă și spălată cât de des este nevoie. 
  • Protecțiile impermeabile pentru saltele asigură de asemenea o protecție crescută contra umezelii. Este important să alegeți dimensiunile potrivite saltelei dumneavoastră, astfel încât protecția să-i poată copia forma și să se fixeze bine pe ea.
  • Dacă patul dumneavoastră nu îndeplinește condițiile pentru crearea confortului necesar, luați în considerare varianta achiziționării unui topper, care se adaugă ușor peste saltea. Majoritatea topperelor sunt prevăzute cu huse detașabile, așa că vor fi ușor de menținut curate. Topperele au diferite grosimi, plecând de la 4 cm și sunt din materiale cum ar fi spuma rece cu adaos de Aloe Vera antibatecteriană sau din spumă cu memorie de calitate foarte bună. 

TOPPER DIN SPUMĂ CU MEMORIE BAMBOO COMFORT, 90 × 190 × 6 cm

Saltele 3

PROTEJAREA SUPRAFEȚEI SALTELEI ȘI CURĂȚAREA ACESTEIA

husele detașabile și lavabile contribuie la întreținerea curățeniei

Cel mai simplu mod de a proteja o saltea nouă este prin aspirarea regulată și prevenție – nu cumpărați o saltea cu husă care nu poate fi scoasă sau cu o huse care nu are fermoar și nu pot fi spălată la temperaturi mari. Gândiți-vă că, după mai mulți ani de folosire a saltelei, în aceasta se adună transpirație, impurități și acarieni. Dacă nu doriți să spălați husa saltelei de protecție atât de des, puteți opta pentru o protecție pentru saltele (vezi mai jos). Aceasta poate fi și impermeabilă, așa că va asigura o protecție și mai bună a saltelei. 

ÎNTREȚINEREA REGULATĂ

  • În fiecare zi, dați la o parte pernele, pilotele și cearceaful și lăsați salteaua să se aerisească bine.
  • O dată la 2 săptămâniar trebui să intervină aspiratorul. Fixați pe acesta capătul pentru textile – periuța cu peri mici. Scoateți cearceafurile și protecțiile de saltea și aspirați bine salteaua pe ambele părți. Cele mai multe impurități se adună, de obicei, la cusăturile decorative și la cele care întăresc structura. Presați-le cu degetele și aspirați bine fiecare cusătură. Și schimbarea lenjeriilor ne dă destulă treabă, dar nu prea avem încotro. Dacă neglijați îngrijirea saltelei, veți afla în timp că praful s-a absorbit în ele și capătă un miros neplăcut de transpirație.
  • Întoarceți salteaua pe cealaltă parte o dată pe lună, ca să se uzeze în mod egal. 
  • Spălați husa detașabilă a saltelei o dată la 3 luni.

HUSĂ ELASTICĂ DIN FROTIR VENEZIA, cu fermoar, pentru saltele cu înălțimea de maxim 25 cm, diferite mărimi

Saltele 4

PROTECȚII IMPERMEABILE

- de preferat să achiziționați câte două

Protecțiile pentru saltele sunt disponibile în două variante:

  • ori în forma unor cearceafuri cu elastice late la colțuri – acestea se mulează pe saltea, formând un strat protector
  • sau sub forma unui cearceaf cu elastic, protejând inclusiv lateralele saltelei

În orice caz, acest strat de protecție se așază între saltea și cearceaf. Este, de fapt, cel mai important strat, care protejează salteaua dumneavoastră de mirosuri neplăcute și de lichide. Având în vedere faptul că protecțiile pot fi confecționate din diferite materiale, care sunt și călduroase, acestea îmbunătățesc considerabil și confortul termic din pat. Acordați întotdeauna atenție temperaturii de spălare a protecției pentru saltea. În mod ideal, aceasta ar trebui să fie la 60 °C, pentru că protecția este folosită des pentru pătuțurile copiilor și paturile persoanelor cu incontinență. 

  • Și cearceafurile impermeabile împiedică pătrunderea lichidelor. Acestea sunt prevăzute cu un strat din PVC pe dos, având suprafața din frotir plăcut la atingere.

PROTECȚIE IMPERMEABILĂ PENTRU SALTEA DIN FROTIR, disponibilă în 8 mărimi

Saltele 5

LUPTA CONTRA ACARIENILOR

este susținută și de substanțele speciale

La îndepărtarea acarienilor contribuie spălările frecvente și aspirarea cu ajutorul unor aspiratoare puternice. Acarienii sunt foarte greu de îndepărtat din adâncimea tapițeriilor, a covoarelor și mai ales a saltelelor. Însă ne-au venit în ajutor și spray-urile speciale, pe care trebuie doar să le pulverizăm pe suprafața textilelor. Substanțele elimină ușor aceste organisme nedorite care trăiesc în casele noastre. Asigurați-vă că alegeți un produs ecologic, care să nu pună în pericol sănătatea dumneavoastră și pe a celor dragi.

Saltele 6

TOPPERUL ȘI CURĂȚAREA VECHII SALTELE

topperul asigură un somn confortabil și într-un pat mai vechi

Achiziția unei saltele noi nu este o cheltuială mică. Dacă aveți nevoie să vă îmbunătățiți calitatea somnului într-un pat mai vechi sau doriți să oferiți musafirilor un somn mai odihnitor pe canapea, cel mai simplu este să vă achiziționați un topper. Acesta va schimba atât aspectul vizual al patului, cât și înălțimea și susținerea oferită de salteaua inițială. Înainte să folosiți topperul, încercați să curățați cât mai bine salteaua veche. Pentru revitalizarea saltelelor vechi, bicarbonatul de sodiu are rezultate foarte bune, absorbind umezeala și mirosurile neplăcute:

  1. Înainte de toate, aspirați temeinic salteaua.
  2. Apoi luați o cană cu bicarbonat de sodiu și, cu ajutorul unei site, distribuiți-l în mod egal pe suprafața saltelei. Adăugați mai mult în locurile cu pete. Apoi luați o perie moale și presați bicarbonatul în suprafața saltelei cu mișcări scurte. Lăsați să acționeze cel puțin 5 ore – cu cât mai mult, cu atât mai bine. Dacă doriți să adăugați și un miros plăcut, picurați și ulei esențial în bicarbonatul de sodiu înainte să-l distribuiți pe saltea (de exemplu, de lavandă sau de portocale).
  3. Luați din nou aspiratorul și aspirați bicarbonatul de sodiu din saltea. După ce aspirați tot, goliți imediat sacul aspiratorului.

TOPPER BAMBOO COMFORT, spumă cu memorie, 90 × 190 × 6 cm

Saltele 7

ÎNCĂLZIRE ȘI PROTECȚIE SUPLIMENTARĂ

lână de oaie merinos pentru probleme de sănătate și pentru relaxarea mușchilor

Nu toți ne bucurăm de o sănătate de fier. Dacă aveți nevoie de mai multă căldură în pat, puteți opta pentru o protecție de pat din lână pieptănată de oaie merinos, care are proprietăți excelente de termoreglare și este potrivită mai ales pentru persoanele cu alergii, astm și reumatism. Aceasta reprezintă o protecție suplimentară pentru saltea contra petelor și umezelii, deoarece lâna de oaie conține grăsimea naturală denumită lanolină, care îndepărtează murdăria într-un mod eficient. Așezați protecția sub cearceaf și, în caz de nevoie, spălați-o la 30 °C, folosind un detergent special cu lanolină. 

PROTECȚIE DIN LÂNĂ DE OAIE MERINOS 100%, parte inferioară din țesătură bumbac, interior fixat cu vatelină din poliester

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *