Plăcinte cu căpşuni şi grilaj simplu + video

Decalogul cumpărării şi întreţinerii prosoapelor din bambus
10.7.2019
Pernuţe cu lavandă pentru haine
17.7.2019

Plăcintele cu grilaj sunt printre clasicele bunicii. Aşa cum bunicile de astăzi nu-şi arată vârsta, la fel s-a înfrumuseţat şi activitatea coacerii prăjiturilor. Astăzi veţi face nişte plăcinte ca de cofetărie în doi timpi şi trei mişcări.

Pentru fiecare dintre noi este important să nu petrecem mai mult timp în bucătărie decât este necesar. Pentru aceasta, aluaturile refrigerate de foietaj sunt de foarte mare ajutor, la fel şi rola din plastic pentru formarea grijalului decorativ. Costă câţiva lei, dar veţi trezi admiraţia tuturor. Este foarte plăcut să serviţi ceva dulce familiei fără să aveţi mult de lucru cu prepararea. 

Ca să economisiţi timp şi energie, cumpăraţi un aluat bun de foietaj. Împărţiţi foaia întinsă în jumătăţi egale şi pregătiţi din fiecare o plăcintă mare, pe care o veţi tăia în mai multe felii mai mici după coacere. 

jahody

PLĂCINTE CU CĂPŞUNI ŞI GRILAJ

Pregătire: 30 minute * Obţineţi: 4 plăcinte mari într-o tavă mare, după tăiere 16 porţii

• 2 foi de aluat de foietaj refrigerat

• 1 ou bătut pentru uns

• 300 g căpşuni tari, tăiate în felii de 3 mm

• zahăr vanilat pentru pudrat

• rolă specială pentru decuparea grilajului

Umplutură de vanilie

• 250 g brânză dulce grasă

• 1 lingură zahăr pudră

• 2 linguri amidon de porumb

• 1 gălbenuş de ou

• 1 linguriţă vanilie bourbon

1. Lăsaţi aluatul să se încălzească puţin, cât să-l puteţi derula. Tăiaţi ambele foi pe mijloc după latura mai scurtă. Veţi obţine 4 dreptunghiuri.

2. Aşezaţi o foaie de hârtie de copt pe tavă şi ungeţi cu unt fiecare dreptunghi. Încălziţi cuptorul la 200 °C.

3. Treceţi rola de decupare a grilajului pe verticală pe marginea fiecărui dreptunghi. Pe partea opusă acestuia puneţi umplutura bătută de mână, lăsând marginile libere. Deasupra aşezaţi feliile de căpşuni, fără spaţii libere între ele.

4. Desfaceţi grilajul cu grijă şi trageţi-l pe partea umplută a aluatului; lipiţi marginile bine presându-le cu degetele, pentru ca umplutura să nu se scurgă. Tăiaţi aluatul care este în plus.

5. Mutaţi plăcintele în tavă, ungeţi-le cu oul bătut şi daţi-le la cuptor pentru 15-17 minute, până capătă o culoare aurie.

Lăsaţi plăcintele la răcit până când sunt călduţe, apoi tăiaţi-le în jumătăţi sau sferturi şi pudraţi-le cu zahăr vanilat. Serviţi-le călduţe.

NOTĂ: Lucraţi repede, cât timp foile de aluat sunt încă reci. Astfel, veţi lucra uşor cu grilajul.

 

13231_z1

Rolă specială pentru răzuit

22.99Lei

• Rola specială din plastic va crea un grilaj frumos şi regulat din aluaturi de foietaj sau chiar din cele crescute. • Cel mai uşor veţi lucra cu foile de aluat de foietaj din comerţ, ambalat de obicei pe foi de copt. Nu-l lăsaţi însă să se încălzească prea mult.

• Grilajul are o lăţime de cca. 11 cm, însă veţi acoperi cu el o suprafaţă mult mai mare – depinde cât îl întindeţi. Cu un grilaj cu ochiuri mari puteţi acoperi până la 18 cm de aluat.

• Puteţi folosi multe feluri de umpluturi – încercaţi cu gemuri, budincă bătută, mac  sau umplutură de nuci. Acestui tip de aluat i se potriveşte orice gust care vă place. Amidonul din porumb este ideal pentru îngoşarea umpluturii de brânză.

• Aşezaţi feliile de căpşuni (piersici ş.a.) foarte aproape unele de altele, pentru ca plăcinta să rămână dreaptă la coacere.

• Rola pentru grilaj este uşoară şi rezistentă. Este fabricată din plastic, aşa că o puteţi spăla uşor în maşina de spălat vasele.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *